Întâlnire a reprezentanților autorităților publice locale din România și Ucraina

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Marți, 29 august, la inițiativa Uniunii Ucrainenilor din România, a avut loc o întâlnire a reprezentanților administrațiilor publice locale din România și Ucraina. Desfășurată la sediul Filialei UUR-Maramureș din Sighetu Marmației, reuniunea a avut ca scop consolidarea colaborării transfrontaliere între România și Ucraina pentru rezolvarea unor probleme comune cu care se confruntă zonele de frontieră, situate la distanță mare de centrele administrative, iar discuțiile purtate au vizat, în principal, posibilitățile de identificare a noi proiecte transfrontaliere, menite să asigurare creșterea calității vieții persoanelor aflate de ambele părți ale frontierei.

La reuniune au participat, alături de reprezentanți ai conducerii UUR, aleși locali – primari, viceprimari și consilieri locali ai UUR, directori și directori adjuncți ai unor unități de învățământ preuniversitar, membri ai organizațiilor locale UUR etc.

Prezent la eveniment, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a subliniat rolul crucial al proiectelor transfrontaliere în stimularea dezvoltării durabile și importanța colaborării strânse dintre UUR, ca liant între cele două țări, și administrațiile publice locale și regionale din România și Ucraina.

Nicolae Miroslav Petrețchi a amintit că Uniunea Ucrainenilor din România în prezent sprijină peste 300 de proiecte comune româno-ucrainene, iar acest lucru subliniază implicarea activă a comunității ucrainene din România în identificarea oportunităților de consolidare a cooperării transfrontaliere și dezvoltare a relațiilor bilaterale. De asemenea, președintele UUR a vorbit despre sprijinul consistent și multidimensional, acordat de România Ucrainei pe parcursul celor peste 18 luni de război, statul român fiind primul din UE, care a elaborat o strategie națională pentru susținerea refugiaților ucraineni pe termen mediu și lung.

Întâlnirea de la Sighetu Marmației a adus și rezultate concrete, sub forma unor proiecte din fonduri europene, în diferite domenii de activitate, ce vor contribui la dezvoltarea localităților participante și vor îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor lor. Astfel, în colaborare cu orașul ucrainean Iaremce, comuna Ruscova va accesa fonduri europene în cadrul unui proiect în domeniul dezvoltării durabile (construirea de diguri împotriva inundațiilor) și protecției mediului, comuna Bocicoiu Mare va implementa un proiect în domeniul sănătății, comuna Remeți – un proiect în domeniul culturii și sportului, iar la Bistra va fi implementat un proiect de îmbunătățire a calității învățământului și a infrastructurii educaționale în școala gimnazială din această localitate.

Participanții au mulțumit Uniunii Ucrainenilor din România atât pentru sprijinul oferit localităților în care etnicii ucraineni locuiesc compact, cât și celor din Ucraina, subliniind importanța proiectelor transfrontaliere care contribuie la dezvoltarea economică a regiunilor și localităților frontaliere.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 360

,,Naș holos”, Nr. 360

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina; • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This