Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a salutat decizia unanimă a Consiliului JAI privind aderarea deplină a României şi Bulgariei la spațiul Schengen.
”În calitate de președinte al Uniunii Ucrainenilor din România și deputat, salut decizia istorică luată de miniștrii de interne ai Uniunii Europene, astăzi, 12 decembrie 2024, prin care România și Bulgaria au fost acceptate pentru aderarea completă la spațiul Schengen. Această hotărâre, mult așteptată, vine ca urmare a renunțării de către Austria și Olanda la dreptul lor de veto, după mai mulți ani de amânări.
Începând cu 1 ianuarie 2025, se elimină controalele la frontierele terestre ale României, cu o perioadă de tranziție de șase luni, pe parcursul cărora vor avea loc doar controale aleatorii la frontierele cu Ungaria și Bulgaria.
Astfel, România devine membru cu drepturi depline al spațiului Schengen, după aderarea parțială din martie 2024, cu frontierele aeriene și maritime. Prin urmare, cetățenii români vor putea călători liber, fără a mai fi nevoiți să stea la cozi interminabile la punctele de frontieră şi vor petrece mai mult timp alături de cei dragi.
Această decizie este o victorie a colaborării europene și un semnal de încredere în capacitatea României de a contribui activ la securitatea și stabilitatea spațiului Schengen.
Decizia de astăzi reafirmă angajamentul Uniunii Europene pentru unitate și echitate, elimină discriminările și consolidează integrarea europeană. Consider că acest succes reflectă un efort colectiv remarcabil și subliniază beneficiile apartenenței la o Uniune puternică, bazată pe solidaritate și valori comune.
Felicit România pentru acest succes major și invit întreaga comunitate ucraineană să privească cu încredere spre un viitor european mai deschis și mai prosper!”, a scris Nicolae-Miroslav Petrețchi pe pagina sa de Facebook.