Ședinţă online a Congresului European al Ucrainenilor pe tema pandemiei

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Luni, 11 mai 2020, Președintele Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a participat la a treia ședinţă online a Consiliului de conducere al Congresului European al Ucrainenilor, în cadrul căreia a fost analizată activitatea organizaţiei în perioada aprilie-mai, în contextul pandemiei de coronavirus. Ședința a fost convocată şi condusă de către Președintele Congresului European al Ucrainenilor, Bogdan Rajčinec.

În cadrul ședinței au fost prezentate ultimele informaţii despre activitatea Grupului de lucru al Congresului Mondial al Ucrainenilor pentru sprijinul comunităților ucrainene din întreaga lume în timpul pandemiei.

 Au fost dezbătute și următoarele probleme organizatorice: pregătirea conferinţei Congresului European al Ucrainenilor, desfășurarea adunării anuale a Congresului Mondial al Ucrainenilor (CMU) în regim online, colaborarea cu organizația internațională neguvernamentală „Centrul de  coordonare şi resurse” şi cu organizaţia neguvernamentală „Ucraina-2050”.

Președintele UUR, Nicolae Miroslav Petrețchi, a prezentat rezultatele campaniei de strângere de fonduri, desfăşurată de Conducerea Uniunii Ucrainenilor din România în vederea sprijinirii spitalelor din judeţele în care locuiesc compact etnici ucraineni şi în vederea achiziţionării echipamentelor necesare elevilor şi cadrelor didactice pentru învăţarea on-line.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This