Acțiunea ”Influențe ucrainene în personalitatea lui Mihai Eminescu” în jud. Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România – filiala Suceava a organizat vineri, 14 ianuarie 2022, la Călineşti Cuparencu acțiunea ”Influențe ucrainene în personalitatea lui Mihai Eminescu”.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Departamentul Minorități și Misiune Identitară, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Primăria Șerbăuți, Biblioteca Comunală Șerbăuți, Școala Gimnazială Șerbăuți, Școala Gimnazială Călinești Cuparencu, Parohia Șerbăuți ”Sfântul Vasile”, Parohia Călinești Cuparencu ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”.

În programul manifestării cultural-artistice au fost incluse: slujbă de pomenire pentru cei adormiți la Biserica ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” Călinești Cuparencu, depunere de coroane la bustul lui Eminescu,  prezentare de referate: ”Pe urmele lui Eminescu la Cernăuți” – autor pr. Mihai Cobziuc, ”Leagănul obârșiei eminesciene – câteva repere” – autor Grațiela Sanduleac, ”Mihai Eminescu – lumină nepieritoare” –  autor prof. Delia Martineac.

De asemenea, a avut loc un medalion literar ”Mihai Eminescu – poetul nepereche”, susținut de elevi de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, care sub îndrumarea profesoarei Delia Martineac au prezentat un colaj de poezii din opera lui Eminescu, traduse în limba ucraineană, și de la Școala Gimnazială Şerbăuţi şi Școala Gimnazială Călineşti Cuparencu, care, sub îndrumarea  profesoarelor Oana Necolaiciuc şi Loredana Mândrăşteanu, au recitat poezii ale marelui poet şi au interpretat cântece în limbile română şi ucraineană.

Totodată a fost vernisată o expoziție de cusături populare bucovinene. Manifestările s-au încheiat cu o sesiune de dezbateri cu tema ”Scrierile lui Eminescu – izvor de inspiraţie”.

Citiți în continuare…

Share This