Campionatul UUR de tenis de masă, la sediul UUR-Rona de Sus
Pasiune și competiție în numele solidarității este principiul după care s-a ghidat UUR, care a organizat, pe 16 martie, la sediul organizației locale Rona de Sus, „Campionatul UUR – Tenis de masă”, eveniment sportiv care a adunat 28 de competitori …
„Un buchet de flori pentru cea mai gingașă ființă – femeia”, la Sighetu Marmației
Promovarea femeilor în poziții executive și de reprezentare este unul dintre dezideratele importante a UUR, demers consolidat în ultimii ani, care a devenit evident și cu prilejul evenimentului „Un buchet de flori pentru cea mai gingașă ființă – femeia”,
Ucrainenii din Maramureș au marcat 210 de ani de la naşterea lui Taras Șevcenko
La 210 ani de la nașterea poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko, peste 250 de ucraineni din toate colțurile țării s-au reunit, pe 10 martie, la bustul acestuia din centrul municipiului Sighetu Marmației. Comunitatea ucraineană s-a adunat, …
Eveniment “Rolul femeii ucrainene în păstrarea identității etnice”, la Galați
Frumusețea cântecelor ritualice arhaice, prin intermediul cărora oamenii încercau să grăbească sosirea zilelor însorite și călduroase, asociate cu începutul primăverii și debutul muncilor agricole, a emoționat la Galați, unde filiala UUR a organizat …
Filiala UUR-București a adus omagiu poetului ucrainean Taras Șevcenko
Comitetul Filialei București a UUR a sărbătorit cu respect și emoție cei 210 ani de la nașterea poetului național Taras Șevcenko, un moment cultural important pentru ucrainenii din toată lumea. Desfășurat în data de 12 martie, evenimentul a adunat comunitatea …
Poetul Taras Șevcenko a fost comemorat de membrii filialei UUR-Botoșani
Filiala Botoșani a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat o zi plină de emoție, care a marcat contribuția inestimabilă a poetului Taras Șevcenko la patrimoniul ucrainean și a încununat una dintre cele mai importante tradiții culturale …
Comemorarea a 210 de ani de la nașterea poetului ucrainean Taras Șevcenko la Satu Mare
Peste 150 de participanți s-au reunit, pe 9 martie, la aniversarea celor 210 ani de la nașterea poetului național al Ucrainei, Taras Șevcenko. Evenimentul, de o mare încărcătură simbolistică, a avut loc la bustul poetului din centrul municipiului Satu Mare …
Comemorarea oamenilor de cultură și a scriitorilor ucraineni din Bucovina
Comemorarea oamenilor de cultură și a scriitorilor ucraineni din Bucovina a avut loc, pe 9 martie, la Biserica ”Sf. Ilie și Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din satul Dărmănești, în organizarea Filialei Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România. Slujba de pomenire …
Ucrainenii din Timiș au marcat 210 de ani de la naşterea lui Taras Șevcenko
Ucrainenii de pretutindeni l-au sărbătorit, și anul acesta, cu respect și mândrie pe părintele literaturii ucrainene, Taras Șevcenko, ceremonie căreia i-au fost parte și numeroși membri din cadrul Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România.
UUR-Arad a sărbătorit Ziua Internațională a Femeii într-un cadru natural
Într-un peisaj natural fermecător, unde pădurea revenea la viață, Filiala Arad a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat un eveniment dedicat femeii și a adunat mame, bunici, mătuși și doamne minunate pentru a sărbători într-un mod inedit la Căsoaia.
Ziua Internațională a Femeii, sărbătorită de membrii Filialei UUR-Iași
Filiala Iași a Uniunii Ucrainenilor din România a sărbătorit, pe 10 martie, Ziua Internațională a Femeii cu un spectacol plin de sensibilitate în care au fost apreciate eforturile, devotamentul și contribuțiile remarcabile ale doamnelor. Gândurile și recunoștința …
Eveniment ”Rolul femeii în păstrarea identității ucrainene”, la Timișoara
”Rolul femeii în păstrarea identității ucrainene”- un eveniment emblematic, a reunit peste 100 femei din cadrul Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, la finalul săptămânii precedente, în orașul de pe malul Begăi. Doamnele și domnișoarele din …