Delegație UUR în vizită la Yamnytsia, regiunea Ivano-Frankivsk (Ucraina)

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

O delegație a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), condusă de  președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, a efectuat o vizită în Yamnytsia, regiunea Ivano-Frankivsk (Ucraina), unde a avut întrevederi cu reprezentanți ai autorităților publice locale, prilej cu care au fost discutate probleme transfrontaliere de interes comun.

Discuțiile au inclus și o trecere în revistă a cooperării bilaterale, în special în domeniile educațional, cultural și artistic, precum și referiri la modul în care părțile pot participa la proiecte comune, finanțate din fonduri europene.

Din delegația UUR au mai făcut parte: prim-vicepreședinte UUR, Vasile Pasenciuc, vicepreședinte UUR, Ioan Recalo, președintele Uniunii Tineretului Ucrainean din România, Alexandru Mocernac, președintele organizației UUR-Poienile de sub Munte, Serghei Stuleanic, și primarul comunei Poienile de Sub Munte, Alexa Chifa.

Președintele Nicolae-Miroslav Petrețchi a vorbit despre legătura strânsă dintre UUR şi autoritățile administrației publice locale din Ucraina, subliniind importanța promovării colaborării transfrontaliere, prin implementarea unor proiecte care aduc beneficii comunităților de la frontieră. De asemenea, a urat gazdelor succes și o victorie cât mai rapidă a Ucrainei.

Președintele UUR vorbit despre sprijinul multidimensional al României pentru efortul Ucrainei de contracarare a agresiunii ruse, amintind, totodată, de ajutoarele umanitare oferite de UUR autorităților publice locale ucrainene, pe parcursul celor doi ani de război. Domnia sa şi-a exprimat convingerea că Memorandumul de cooperare între UUR și UAT Yamnytsia, semnat în decembrie 2022, va aduce în continuare noi oportunități ambelor părți. În final, Nicolae-Miroslav Petrețchi a lăsat un mesaj în Cartea de Onoare a localității Yamnytsia.

La rândul său, primarul localității Yamnytsia, Roman Krutyi, a mulțumit oaspeților din România pentru vizită, solidaritate, cooperare și pentru ajutorul umanitar oferit de UUR în vremuri dificile, de război, exprimându-și speranța că această cooperare strânsă va fi valorificată în continuare și va contribui la implementarea unor proiecte transfrontaliere comune.

Modalități de îmbunătățire a cooperării transfrontaliere între localitățile de frontieră din Maramureș și Zakarpatia, elaborarea și implementarea de noi proiecte comune, finanțate din fonduri europene, precum și consolidarea colaborării în domeniul cultural, au fost discutate și la Rahiv, unde delegația UUR a avut o întrevedere cu președintele administrației raionale de stat Rahiv, regiunea Zakarpatia, Vladyslav Kych. La reuniune au participat vicepreședintele administrației raionale de stat Rahiv, Pavlo Basaraba, și primarul interimar al orașului Rahiv, Evhen Molnar.

Citiți în continuare…

Share This