„730 de zile de război în inima Europei: consecințe, realități și perspective”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) a organizat marţi, 27 februarie, la Palatul Parlamentului, o masă rotundă cu tema „730 de zile de război în inima Europei: consecințe, realități și perspective în plan regional și mondial”. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.

 Războiul din Ucraina în imagini

În deschiderea evenimentului a avut loc vernisajul expoziției „730 de zile de război în inima Europei: conflictul în imagini”,  realizată în parteneriat cu agenția Agerpres. Fotografiile expuse poartă semnătura lui Cristian Lupașcu, corespondent Agerpres, care a surprins imagini emoționante prin lentila aparatului său, pe parcursul a 15 deplasări în Ucraina.

Imaginile sunt revelatoare pentru situația din Ucraina și constituie un manifest, un apel la conștientizarea dramei care se desfășoară acolo. „Fotografiile expuse nu fac decât să confirme că există război, că există prejudicii imense, atât materiale, cât şi umane, şi că există o nevoie de solidaritate pentru a susține Ucraina, în lupta ei cu agresorul rus”, a spus Cristian Lupaşcu.

Agenția Agerpres a fost reprezentată la eveniment de directorul general, Claudia Nicolae. „Acest război înseamnă sânge, înseamnă crime. Am încercat să arătăm şi arta, cultura, civilizaţia care este afectată, am prezentat în imagini patrimoniul UNESCO, distrus total sau parţial. Am prezentat biserici, care reprezintă, în fond, valoarea culturală a oricărui popor în suferinţă”, a precizat Claudia Nicolae.

România, un partener de nădejde pentru Ucraina

Masa rotundă a fost deschisă de Preşedintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi, care a subliniat faptul că România sprijină poporul ucrainean încă de la începutul invaziei, Parlamentul României fiind printre primele din lume care „au condamnat, în termenii cei mai duri, agresiunea Rusiei”.

Nicolae-Miroslav Petreţchi a precizat că România rămâne „un partener de nădejde pentru Ucraina” şi a evidenţiat solidaritatea de care a dat dovadă poporul român, indiferent de religie şi naţionalitate. „Mulţumesc statului român, colegilor din Parlament şi tuturor celor care au sprijinit şi sprijină poporul ucrainean”,  a declarat reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României.   

Președintele UUR a condamnat războiul declanşat de Rusia, despre care a spus că este îndreptat „nu doar împotriva Ucrainei, ci împotriva democraţiei”. „Am convingerea că sprijinind Ucraina vom face ca războiul să se încheie şi să trăim într-o lume plină de pace şi linişte”, a spus deputatul Nicolae-Miroslav Petreţchi.

Participanții au ținut, de asemenea, un moment de reculegere în memoria victimelor conflictului din Ucraina.

Peste 100 de oficialităţi din România, Ucraina şi Republica Moldova

La eveniment au participat oficiali, parlamentari, diplomați, reprezentanți ai administrației publice locale din România, Ucraina și Republica Moldova, personalități ale mediului academic şi cultelor religioase, experți, membri ai comunității ucrainene.

Discuțiile s-au concentrat pe o serie de priorități, precum: cooperarea trilaterală și sprijinul României pentru Ucraina și Republica Moldova, perspectivele de integrare europeană ale Ucrainei și Republicii Moldova, agresiunea rusă ca amenințare la adresa stabilității, securității și democrației în regiune, implicarea diasporei în sprijinirea Ucrainei, precum și reconstrucția și consolidarea Ucrainei.

De asemenea, în cadrul evenimentului, au fost discutate dinamica relațiilor româno-ucrainene, gestionarea consecințelor generate de agresiunea rusă în Ucraina, contracararea eforturilor regimului lui Vladimir Putin de a submina democrația și instituțiile Europei, precum și de a dezbina societățile occidentale.

În contextul situației critice din Ucraina și a suferințelor provocate de conflict, participanții la masa rotundă au subliniat importanța solidarității cu poporul ucrainean, în fața provocărilor și amenințărilor actuale, precum și angajamentul ferm față de valorile democrației și faţă de respectarea drepturilor omului. A fost reafirmat sprijinul neclintit pentru integritatea teritorială a Ucrainei, iar agresiunea Rusiei a fost condamnată ferm, evidențiindu-se  faptul că aceasta reprezintă nu doar o amenințare la adresa Ucrainei, ci și o provocare la adresa democrației și stabilității în Europa.

În același timp, discuțiile au evidențiat faptul că există o nevoie puternică de cooperare și sprijin reciproc, la nivel european și internațional, pentru a face față acestei situații complexe și pentru a promova pacea și stabilitatea în regiune. De aceea, a fost subliniată și necesitatea continuării sprijinirii  Ucrainei, întrucât rezolvarea conflictului și reconstrucția țării vor necesita eforturi pe termen lung și o implicare constantă din partea comunității internaționale.

Războiul în cifre 

Conform estimărilor oficiale, la 31 decembrie 2023, costul total al reconstrucției şi redresării Ucrainei depășea 480 de miliarde de euro. Aproape 4000 de unități de învățământ (universități, școli, grădinițe) au fost avariate sau distruse de la începutul invaziei. Bilanțul uman a 730 de zile de război în Ucraina depășește 10.000 de civili uciși, din care peste 500 de copii. Mai mult de 14 milioane de persoane, aproape o treime din populația Ucrainei, au fost nevoite să-și părăsească locuințele, peste jumătate dintre aceștia au părăsit țara, inclusiv 2 milioane de copii. Ucraina este în prezent țara cu cele mai multe mine şi resturi de explozibili nedetonate din întreaga lume, cu o treime din suprafață afectată, ceea ce echivalează cu toată suprafața României.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This