Recent președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a avut o discuție importantă cu doamna Lucreția Semeniuc, noul director al Liceului Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, un liceu de importanță deosebită pentru comunitatea ucraineană.
Deși se află la conducerea instituției de doar o săptămână, doamna director a început deja să implementeze măsuri care aduc un suflu nou în activitatea liceului, demonstrând o viziune clară pentru viitorul acestei instituții de învățământ.
Nicolae-Miroslav Petrețchi a discutat și cu cadrele didactice, care i-au semnalat dificultățile cu care se confruntă, dată fiind inclusiv întârzierea aplicării HG privind schimbarea spațiului destinat Clubului Sportiv. Acestea și alte probleme semnalate le va prezenta pe cale parlamentară Ministerului Educației, pentru a identifica soluții rapide.
O veste îmbucurătoare este că Uniunea Ucrainenilor din România a venit în sprijinul liceului și anul acesta a dotat integral o clasă cu mobilier și echipamente noi, inclusiv tablă interactivă, calculator și imprimantă, alături de toate perifericele necesare.
În contextul debutului noului an școlar, aceste întâlniri constructive și noile dotări ale liceului capătă o importanță deosebită, oferind instituției de învățământ un start mai solid și suportul necesar pentru a atinge standardele de performanță dorite în educația cu predare în limba ucraineană.
Atât Nicolae-Miroslav Petrețchi, cât și Uniunea Ucrainenilor din România rămân alături de colectivul liceului și au încredere că, sub conducerea doamnei Semeniuc, cu implicarea dedicată a profesorilor, Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” va deveni un model de excelență în învățământul cu predare în limba ucraineană din România.