Doi ani de război pe scară largă în Ucraina: Mesajul Președintelui UUR

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Acum doi ani, Vladimir Putin a lansat o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei, cel mai mare atac asupra unei țări europene de la cel de-Al Doilea Război Mondial. După aproape 80 de ani de pace și prosperitate, continentul european a fost zguduit de un nou război, neprovocat, nejustificat și ilegal. Milioane de ucraineni, majoritatea femei și copii, au fost nevoiți să-și părăsească țara din cauza invaziei rusești, cel puțin 10 mii de civili au murit în Ucraina, unde războiul cu Rusia continuă.

Zeci de orașe și sate ucrainene au fost complet distruse de armata rusă, însă dincolo de numeroasele destine frânte și vieți pierdute, militarii ucraineni și-au demonstrat rezistența și curajul în fața invaziei rusești, reușind să oprească înaintarea armatei ruse către Kiev și să elibereze mai bine de 50% din teritoriul țării ocupat de trupele Rusiei în primele 19 luni de război.

În tot acest timp, forțele ruse au continuat atacurile cu rachete și drone asupra orașelor, asupra infrastructurii-cheie și portuare ucrainene, inclusiv în proximitatea graniței cu România, zilnic sunt distruse clădiri rezidențiale, spitale, școli și grădinițe. Un total de 341 de situri culturale ucrainene au fost avariate în cei doi ani de război, iar costurile pentru reconstrucția şi redresarea Ucrainei sunt estimate la cel puțin 486 de miliarde de dolari în următorii 10 ani.

Salut poziția consecventă și clară a României, care, încă din primele zile de război, a condamnat în cei mai fermi termeni agresiunea armată de proporții a Rusiei împotriva Ucrainei și care continuă să ofere statului vecin sprijin cuprinzător și multidimensional – politic, economic, militar, financiar, umanitar, logistic etc. Statul român şi-a asumat un rol de maximă importanță în asigurarea tranzitului de cereale ucrainene către piețele internaționale, astfel încât, în prezent, aproximativ 70% din producția agricolă ucraineană se exportă prin România.

În acești doi ani, relațiile bilaterale româno-ucrainene au cunoscut o dezvoltare excepțională. Vizita la Kiev a Președintelui României, Klaus Iohannis, vizita la București a Președintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenskyi, sau a Prim-ministrului ucrainean, Denys Șmyhal, vizita Prim-ministrului Marcel Ciolacu, în fruntea unei delegații guvernamentale, la Kiev, unde a avut loc prima ședință comună a Guvernelor României şi Ucrainei, nenumăratele întâlniri ale miniștrilor afacerilor externe, agriculturii, transporturilor etc. ai celor două state, sunt doar câteva exemple de contacte la nivel înalt, care au dus la dezvoltarea relațiilor bilaterale, pe care România și Ucraina au decis să le ridice la nivel de Parteneriat Strategic. 

Orice stat își dorește să aibă vecini stabili din punct de vedere politic, economic, social și al securității, care împărtășesc și promovează valorile și principiile democratice, iar Ucraina și-a demonstrat, prin sacrificiul suprem, atașamentul față de valorile și idealurile europene. Astăzi, Ucraina este scutul Europei și trebuie ajutată să învingă. Sprijinind Ucraina, sprijinim securitatea României și a Republicii Moldova, apărăm prosperitatea țărilor noastre, ne protejăm copiii, protejăm valorile democrației și ale statului de drept!

Acum, mai mult ca oricând, lumea civilizată trebuie să fie alături de Ucraina, în lupta ei pentru libertate, democrație și pentru dreptul legitim de a-şi alege singură destinul. Doar o victorie a Ucrainei va putea opri acțiunile revizioniste ale lui Putin în Europa de Est și va readuce pacea durabilă și prosperitatea în regiune și în Europa.  

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This