Echipamente sportive noi pentru echipa de fotbal VHP Pădureni, Timiș

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Copiii și staff-ul echipei de fotbal VHP Pădureni, județul Timiș, au primit, recent, materiale și echipamente sportive noi, în cadrul campaniei „Cunoaște! Susține! Rezolvă!”, inițiate de președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, în comunitățile ucrainene din țară.

Așa cum a promis recent, președintele UUR s-a ținut de cuvânt, iar noile echipamente au fost înmânate acum sportivilor de președintele Filialei Timiș a UUR, Maria Szabo-Condrei, și de reprezentantul organizației de tineret UUR Timiș, Vasile Gabriel Bilan. La momentul festiv au fost prezenți, de asemenea, președinta organizației UUR Petroasa-Mare, Mariana Cubaș, și prim-vicepreședintele Andrei Cuth, care au mulțumit conducerii UUR și domnului Nicolae-Miroslav Petrețchi, pentru întregul sprijin acordat.

Tânăra echipă de jucători din comuna Victor Vlad Delamarina, care a intrat în posesia noilor seturi de echipament pe 29 martie, va evolua cu mai multă încredere în următoarele competiții sportive și va putea reprezenta comunitatea la un nivel performant în noul sezon al campionatelor de fotbal.

Prin donarea de echipamente sportive pentru echipa VHP Pădureni, Uniunea Ucrainenilor din România continuă să încurajeze și să sprijine copiii ucraineni în practicarea sportului, încurajându-i să adopte un stil de viață sănătos și să promoveze valorile sportului: spiritul de echipă, solidaritatea și fair-play-ul.

Citiți în continuare…

Share This