Eveniment comemorativ „De strajă lângă ei, pune-voi cuvântul” la București

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Duminică, 20 noiembrie 2022, filiala UUR București a organizat o evocare a scriitorilor ucraineni din București, sub motto-ul:  „De strajă lângă ei, pune-voi cuvântul”.

Membrii filialei bucureștene, împreună  cu membrii ansamblului artistic „Zelenyi Lystoc” din Sălbăgel (Filiala UUR din Caraș-Severin) au depus coroane de flori la mormintele scriitorilor Ștefan Tcaciuc, primul președinte UUR și Mykola Corsiuc,  fost redactor șef al revistei pentru copii „Dzvonyk”.

Manifestarea comemorativă a continuat la sediul filialei UUR București, unde președintele filialei, Mihai Traista, a evidențiat rolul scriitorilor în dezvoltarea literaturii și culturii ucrainene.

Tot duminică, 20 noiembrie 2022, la biserica ucraineană din București, părintele paroh Vladimir Malcovici a oficiat o slujbă de pomenire a scriitorilor și oamenilor de cultură ucraineni.

La eveniment au participat membrii și simpatizanții filialei UUR București, scriitori, jurnaliști și, bineînțeles, rude şi cunoştinţe ale scriitorilor și oamenilor de cultură comemoraţi.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This