Iubitorii culturii ucrainene s-au bucurat, în perioda 16-17 august, de cea de a III-a ediție a Festivalului de cântece tradiționale- “Cervona ruja troiaka” (Trandafir în trei culori), eveniment organizat de Comitetul Filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România.
Președintele UUR București, Mihai Traista, a adresat participanților și invitaților un salut de bun venit, precizând că principalul scop al festivalului este promovarea culturii ucrainene.
Prim-vicepreședintele UUR, Bogdan Moisei, a transmis salutul conducerii UUR și al președintelui UUR, deputatului Nicolae Miroslav Petrețchi, exprimându-și speranța ca festivalul să crească în amploare și să intre în istoria Uniunii.
Evoluția extraordinară a ansamblurilor artistice „Rybalka”, din localitatea Crișan -Filiala UUR Tulcea, „Kolomeika”, din localitatea Siret filiala- UUR Suceava (grup condus de profesoara Zirca Ianoș), și „Tysa”, din București – Filiala UUR București au încântat auditoriul, costumele populare ucrainene fiind extrem de apreciate de către participanți.
Organizatorii le-au mulțumit artiștilor implicați în desfășurarea festivalului “Cervona ruja troiaka” și le-au oferit diplome de excelență.
,,Naș holos”, Nr. 365
În această ediție, puteți citi: • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...