Festivalului Minorităților Naționale din România la Sighetu Marmației

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Prima ediție a Festivalului Minorităților Naționale din România s-a desfășurat în inima Maramureșului, orașul Sighetu Marmației, locul de întâlnire al participanților din diferite colțuri ale lumii, care s-au bucurat de lumina aurie a soarelui tomnatic.

Filiala Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, în parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației, a organizat această manifestare cultural-artistică pentru a arăta, încă o dată, că susține legăturile dintre naționalitățile existente în România, că promovează cultura, tradițiile și obiceiurile fiecărui grup etnic și că respectă adevăratele valori și identitatea națională. Dincolo de normele sociale uneori rigide pe care adesea le întâlnim, sunt și elemente de coeziune care merită cultivate. De aceea, laitmotivul acestui eveniment îl reprezintă înțelegerea, sprijinirea și colaborarea dintre ucraineni și celelalte minorități naționale.

Organizarea festivalului a fost posibilă datorită sprijinului oferit de reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România, președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, primarul Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, și de reprezentanții autorităților publice din Maramureș.

Evenimentul a debutat cu o scurtă vizită a grupurilor prezente la Primăria Sighet, urmată de parada costumelor și de un spectacol inedit, în cadrul căruia, alături de ucraineni pe scena festivalului au urcat formații artistice bulgare, maghiare, germane și rome.

În discursul său, președintele UUR, Nicolae Miroslav Petrețchi, a subliniat contribuția minorităților naționale în afirmarea diversității culturale în România, care asigură conviețuirea armonioasă între majoritate şi minorități. La rândul său, primarul municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, care a sprijinit cu tărie această inițiativă a UUR, a subliniat că diversitatea este o bogăție pe care suntem datori să o prețuim și să o facem cunoscută, atât în rândul tinerilor noștri, cât și a turiștilor care ajung în Maramureș.

Viceprimarul municipiului, Daniela Onița-Ivașcu, a declarat că acest eveniment este un bun prilej de a promova limba, tradițiile, portul, obiceiurile minorităților naționale. Președintele filialei Maramureș, profesorul Miroslav Petrețchi, le-a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în concretizarea primei ediții a „Festivalului Minorităților Naționale din România”. S-au adresat, de asemenea, participanților secretarul general al UUR, președintele filialei Satu Mare, Liuba Horvat, și directorul Liceului Pedagogic Taras Șevcenko.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This