Manifestări comemorative au fost organizate de toate filialele UUR

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

26 Nov, 2022

În fiecare an, în ultima sâmbătă din noiembrie, ucrainenii de pretutindeni comemorează victimele Marii foamete deliberate din anii 1932 – 1933, Holodomor, un adevărat act de genocid la care a fost supus poporul ucrainean de către regimul sovietic. În urmă cu 90 de ani, regimul stalinist a folosit toate mijloacele pentru a-i înfometa pe ucraineni, curmând viețile a circa 10 milioane de oameni: femei și bărbați, copii și bătrâni.

Cu prilejul Zilei Comemorării Victimelor Holodomorului, Uniunea Ucrainenilor din România aduce un pios omagiu memoriei victimelor uneia dintre cele mai tragice perioade ale istoriei poporului ucrainean.  Manifestări comemorative au fost organizate de toate filialele UUR din țară, în colaborare cu autoritățile administrației publice locale, pentru a marca 90 de ani de la declanșarea marii terori din Ucraina, prin confiscarea tuturor stocurilor de cereale și alimente de bază.

Totodată, la inițiativa Președintelui UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, miercuri, 23 noiembrie, Parlamentul României a adoptat o Declarație politică referitoare la comemorarea Holodomorului din anii 1932-1933 din Ucraina, recunoscându-l drept crimă comisă împotriva poporului ucrainean şi a umanității.

Parlamentarii români au condamnat ferm acest act îndreptat împotriva poporului ucrainean, soldat cu milioane de victime, exprimându-și, totodată, solidaritatea cu poporul ucrainean, care a suferit această tragedie și aducând un omagiu milioanelor de victime ale foametei artificiale din anii 1932-1933.

Citiți în continuare…

Nas holos 343

Nas holos 343

În această ediție, puteți citi:  • Ideea unității și independenței Ucrainei în opere lui Iuriy Fedkovych; • Un forum...

Clopoțel nr. 189, ianuarie 2023

Clopoțel nr. 189, ianuarie 2023

În această ediție, puteți citi:  – povestea « Aventuri de Crăciun ale lui Portocală» de Natalka Logvyn; povestea...

Share This