Manifestări cu ocazia Zilei Internaționale a Minorităților Naționale la Iași

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În perioada 18 – 19 decembrie 2021, filiala Iași a Uniunii Ucrainenilor din România  a organizat o serie de manifestări cu ocazia Zilei Internaționale a Minorităților Naționale și a Zilei Limbii Ucrainene în România, sărbătorită anul acesta cu o lună mai târziu, din cauza situației pandemice.

Acestea au debutat sâmbătă, 18 decembrie, cu prezentarea mai multor lucrări aparținând unor scriitori de naționalitate ucraineană din România. În a doua parte a zilei, liderii filialei au participat, alături de reprezentanți ai celorlalte minorități naționale din Iași, la o masa rotundă cu tema: ”Se mai poate vorbi de discriminare în secolul XXI? Sunt minorități în Iași care se confruntă cu probleme legate de integrare în societate?”, desfășurată la Casa de cultură a municipiului Iași ”Mihai Ursachi”. Dezbaterile au fost urmate de momente poetice din literatura minorităților, susținute de actorul Daniel Onoae.

Întâlnirile festive au continuat duminică la sediul filialei UUR-Iași, unde președintele Victor Hrihorciuc a vorbit despre semnificația și importanța celor două zile sărbătorite în luna decembrie pentru minoritatea ucraineană. Totodată, membrii formației ”Veselka” au primit cadouri din partea Uniunii Ucrainenilor din România cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Citiți în continuare…

Share This