Mesajul de Paște al președintelui UUR Nicolae Miroslav Petrețchi

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Paştele este sărbătoarea luminii, aducătoare de speranță și iubire, este un moment definitoriu pentru creştini, când ne îndreptăm atenţia mai mult decât oricând către noi înșine și către ceilalţi.

Învierea Mântuitorului, triumful vieţii asupra morţii, acest fundament al credinţei noastre, ne este un ajutor nepreţuit în încercările prin care trecem, când ne dorim ca pacea întemeiată pe dragoste, dreptate şi adevăr să revină în Ucraina.

Sărbătoarea Învierii Domnului este, în mod tradiţional, un prilej de regăsire şi de reunire a celor dragi, de racordare la tradiţiile şi obiceiurile străvechi, transmise din generaţie în generaţie. Din păcate, în acest an, ne confruntăm cu provocări fără precedent din cauza războiului, care a adus moarte şi suferinţă, a distrus vieţi, a despărţit familii, a semănat durere.

Astăzi mai mult decât oricând, Sfintele Sărbători de Paşte au o imensă încărcătură spirituală, când vom întinde o mână către fraţii noştri ucraineni, îi primim în familiile noastre şi încercăm să le readucem speranţa. Sunt convins că împreună, acţionând solidar, cu dragoste şi prietenie, putem depăşi aceste momente dificile!

De aceea, cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte, vă felicit din toată inima pentru dragostea şi sprijinul acordat fraţilor noştri ucraineni şi vă transmit cele mai alese gânduri de sănătate, fericire si belşug! Învierea Domnului Iisus Hristos să vă deschidă inimile spre credinţă, încredere,  iubire şi sprijin pentru semenii noştri, să vă aducă linişte sufletească, lumină, pace şi sănătate!

Fie ca pacea, prosperitatea şi bucuria să domnească în casele voastre!

Hristos a înviat!

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This