Stadiul proiectelor depuse de U.A.T. Moldova-Sulița, județul Suceava

După încheierea Programului Național de Dezvoltare Locală, pentru a exista o continuitate în implementarea strategiei de dezvoltare locală, a fost elaborat și lansat Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu oportunități de finanțare în domeniile considerate esențiale pentru dezvoltarea comunităților. Toate eforturile depuse în acest program național de investiții sunt umbrite, însă, de anumite blocaje care apar în procesul de aprobare a acestora.

           Recent, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a fost sesizat de către autoritățile locale din Moldova-Sulița, județul Suceava, comună în care populația majoritară o reprezintă etnicii ucraineni, care i-au comunicat că, deși de la data depunerii spre finanțare a două proiecte prin programul național de investiții a trecut aproximativ un an, autoritățile locale nu cunosc stadiul evaluării acestor proiecte.

          Concret, este vorba despre proiectul „Modernizare infrastructură rutieră în comuna Moldova-Sulița, județul Suceava”, respectiv „Modernizare drum comunal pârâul Suliței din satul Moldova-Sulița, Comuna Moldova-Sulița, județul Suceava”, ambele depuse în 2021.

          Aceste două proiecte sunt vitale pentru comunitatea etnicilor ucraineni din această zonă a țării, iar de reabilitarea acestor drumuri depinde întregul circuit socio-economic, precum și capacitatea de atragere de  investiții care să contribuie la dezvoltarea întregii regiuni. 

          Prin urmare, Nicolae Miroslav Petrețchi a solicitat ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației informații privind stadiul celor două proiecte menționate.

Cititi in continuare…

Share This