În fiecare an, pe 18 decembrie, sărbătorim Ziua Minorităților Naționale. Este un bun prilej pentru a ne aminti că în România conviețuiesc, cu majoritatea românească, numeroase minorități etnice și naționale, care, prin păstrarea tradițiilor și obiceiurilor lor, contribuie la îmbogățirea valorilor și civilizației românești în ansamblul său.
Un loc aparte în mozaicul etnic românesc îl ocupă etnicii ucraineni, care, din punct de vedere numeric, reprezintă a treia minoritate națională din România, după minoritățile maghiară și romă. Uniunea Ucrainenilor din România a susținut și promovat în permanență recunoașterea reciprocă a valorilor, dialogul interetnic și colaborarea între diversele culturi existente în spațiul în care trăim.
Potrivit Convenției-Cadru pentru protecția minorităților naționale, o societate este pluralistă și cu adevărat democratică nu doar dacă respectă drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, ci și dacă asigură condiții pentru exprimarea, păstrarea și dezvoltarea identității acestora.
România rămâne un model european în privința protecției drepturilor minorităților naționale și în materie de reprezentare parlamentară, facilitând implicarea acestora în luarea deciziilor cu privire la societatea românească în ansamblul ei.
UUR salută eforturile constante ale statului român de a sprijini activitatea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, prin alocarea de fonduri din bugetul de stat, necesare pentru desfășurarea activității în condiții optime, organizarea de acțiuni culturale, științifice, educaționale, prin îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul minorităților naționale, precum și prin finanțarea de proiecte și programe interetnice și de combatere a intoleranței.
La mulți ani tuturor minorităților naționale din România!