Noi restricții de circulaţie a persoanelor

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

Miercuri, 25 martie, la ora 12.00, au intrat în vigoare noile restricții de circulaţie a persoanelor, cuprinse în Ordonanţa Militară nr. 3 de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Prin urmare, de acum încolo, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu excepția deplasărilor la locul de munca și înapoi, pentru cumpărături de strictă necesitate, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și pentru îngrijirea sau însoțirea unui copil, vârstnic, bolnav, cu dizabilități ori pentru deces în familie.

De asemenea, este permisă ieșirea din casă sau din curte pentru a dona sânge, în scop umanitar sau de voluntariat, pentru realizarea de activități agricole sau comercializare produse agroalimentare ori pentru plimbări scurte în zona locuinței.

Circulația persoanelor peste 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00 și doar pentru cumpărături, asistență medicală de urgență, pentru însoțirea unui copil sau îngrijirea unui vârstnic, bolnav ori cu divizibilități, sau în cazul decesului unui membru de familie și pentru scurte plimbări în apropierea locuinței. În afara acestui intervalul orar cei cu vârsta peste 65 se pot deplasa doar la muncă sau pentru activități agricole.

Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil, pe hârtie sau pe telefon ori tabletă.

Toți cetățenii români, care intră în țară sunt puși în izolare la domiciliu sau, după caz, în carantină. În același timp au fost suspendate toate zborurile spre și din Franța și Germania pentru o perioadă de 14 zile.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 357

,,Naș holos”, Nr. 357

În această ediție, puteți citi:  • Sărbătorirea centenarului Taras Șevcenko în Bucovina; • Prometeu al Pământului de...

Share This