Membrii grupului de dansatori „Zolotii Druzii” din localitatea Știuca s-au bucurat, la jumătatea lunii decembrie, de o excursie tematică în județul Bihor, cu sprijinul financiar al Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România.
Cu acest prilej, cei paisprezece tineri, împreună cu prof. Mioara Cinar și alți doi însoțitori, au vizitat numeroase obiective turistice din Oradea: Piața Unirii, Palatul și Turnul Primăriei, Palatul Vulturul Negru și Biserica cu Lună. La ultimul edificiu, copiii au aflat că acest lăcaș de cult, construit între anii 1784-1790, este unic în Europa, datorită unui mecanism amplasat în turla bisericii. Acesta pune în mișcare o sferă cu diametrul de 1 m, care are forma satelitului natural al pământului. Prin rotația sa, această sferă ilustrează toate fazele lunii și mișcarea acesteia în jurul pământului.
Un punct de atracție deosebit al vizitei în Oradea a fost Târgul de Crăciun, unde dansatorii au putut admira creații hand-made, decoruri specifice sărbătorilor de iarnă și au degustat preparate tradiționale specifice zonei.
Excursia a inclus și o vizită la Băile Felix. Cele trei zile au fost pline de emoție și bucurie, iar distracția a fost pe măsură, o binemeritată răsplată pentru grupul de dansatori care reprezintă Filiala UUR Timiș și Școala Gimnazială Știuca, cu mult succes, la diverse evenimente cultural-artistice, la nivel județean și național.