O nouă biserică ucraineană a fost sfințită duminica la Timișoara

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Duminica, 30 august 2020, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae Miroslav Petrețchi, a participat la ceremonia de sfințire a noii bisericii ortodoxe din cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România, construită de comunitatea ucraineană din Timișoara.

La eveniment au fost prezenți președintele Consiliului Județean Timiș, Călin-Ionel Dobra, Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România, Paun Rohovei, președintele Filialei UUR-Timiș, Gheorghe Hleba, precum și un mare număr de credincioși ucraineni din Timișoara și din județul Timiș.

În discursul rostit, președintele UUR a vorbit despre importanța acestei biserici pentru etnicii ucraineni din județul Timiș, subliniind faptul că, pe lângă rolul său spiritual, Biserica are menirea de a uni oamenii.  Nicolae Miroslav Petrețchi a vorbit și despre importanța bisericii în păstrarea identității naționale ucrainene și le-a mulțumit reprezentanților autorităților publice centrale și locale, Bisericii Ortodoxe Române, și nu în ultimul rând enoriașilor, care au contribuit la ridicarea sfântului lăcaș.

Biserica ucraineană, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În timpul slujbei Mitropolitul Ioan a omagiat memoria ucrainenilor, care şi-au dat viaţa pentru independența Ucrainei. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a primit din partea enoriașilor ucraineni un engolpion și o icoană cu Maica Domnului aduse recent din Ucraina. Acest sfânt lăcaș este a zecea biserică ucraineană din județul Timiș.

În aceeași zi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România a avut o întâlnire cu membrii organizațiilor locale UUR din județele Timiș și Arad, în cadrul căreia au fost dezbătute diverse probleme cu care se confruntă comunitatea ucraineană din regiune și au fost discutate proiectele organizațiilor locale derulate în acest an.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This