Grupurile vocale ale organizațiilor UUR din Chilia, Letea, Sfântu Gheorghe, Pardina, Caraorman, Crișan, Sulina și Tulcea, au participat la Festivalul folclorico-gastronomic “Armonii transdunărene RoUa”, desfășurat la Chilia Veche, în zilele de 18 şi 19 septembrie 2021.
Festivalul a fost organizat în cadrul proiectului “Valorificarea identităţii culturale şi a istoriei comune pentru dezvoltarea turismului în zona de graniţă Dunărea de Jos”, implementat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Durabilă a Deltei Dunării – România, organizaţia publică de tineret Noua Generație Europeană – Ucraina şi primăria comunei Chilia Veche.
Sâmbătă, în prima zi a festivalului, Chilia Veche a fost gazda unei parade a costumelor populare. Membrii ansamblurilor folclorice din județul Tulcea, dar şi din raionul Ismail, regiunea Odesa, Ucraina, si-au prezentat portul tradițional, lăsat moștenire, din generație în generație.
Timp de două zile, formații din cele două ţări au încântat publicul cu dansuri şi cântece populare, fiind aplaudați la scenă deschisă, după fiecare cântec interpretat. Discursurile oficialităților au fost urmate de un spectacol susținut de ansamblurile Zadunaisca Sici, Dunai, Veselka, Bila Macovka, Bila Roja şi Ciorne More, din județul Tulcea, precum şi de ansamblurile folclorice Dor Basarabean, Mugurel, Haiducii şi Bereghinea, din regiunea Odesa, Ucraina.
Pe lângă muzica și tradițiile locuitorilor din zona de graniță Dunărea de Jos, festivalul a promovat și gastronomia locală autentică, în cadrul unei expoziții de mâncăruri tradiționale, cu degustări de produse pescărești şi nu numai. Pentru oaspeții festivalului, 12 localnice au pregătit 100 de litri de borș de pește, 1.000 de chiftele din pește, 30 de kilograme de mămăligă, 10 kilograme de mujdei, aproape o tonă de pește prăjit, 1.000 de cornulețe, 1.000 de pișcoturi și 700 de plăcinte cu brânză.
În cadrul acestui proiect, membrii organizațiilor din Chilia Veche, Letea, Sfântu Gheorghe și Tulcea-tineret au primit costume populare noi și instrumente muzicale, iar tineri ucraineni, membri ai filialei tulcene a UUR, au participat la un study-tour (tur de studiu) în Ucraina. Totodată la Chilia Veche va fi înființat un Centru Cultural Româno-Ucrainean.