Situația gravă în care se află Societatea Română de Radiodifuziune

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Radioul public reprezintă, în special în timpuri de criză, una dintre puţinele surse sigure de informare pentru cetăţenii români, reuşind să combată cu succes abundenţa de ştiri false. Prin capacitatea de a disemina informaţiile oficiale, acest canal de comunicare se bucură de încrederea unui număr mare de cetăţeni.

În calitate de vicepreşedinte al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor, Nicolae-Miroslav Petrețchi a informat în mai multe rânduri Guvernul României cu privire la problemele cu care se confruntă Societatea Română de Radiodifuziune, propunând şi măsuri concrete pentru soluţionarea acestora, care, din păcate nu au fost luate în considerare.

Ignoranţa generală cu privire la problemele cu care se confruntă Societatea Română de Radiodifuziune a condus, treptat, la situaţia actuală în care angajaţii acestei instituţii, profesionişti cu zeci de ani de experienţă în domeniu, au venituri  care sunt comparabile cu cele ale unor salariaţi necalificaţi.

Principala problemă este reprezentată de cadrul legal incert cu privire la statutul angajaţilor Societăţii Române de Radiodifuziune, cadru legal care nu stabileşte în mod clar dacă personalul acestei instituţii se încadrează în categoria bugetarilor.

Astfel, când vine vorba despre Societatea Română de Radiodifuziune se acţionează într-un dublu standard. Mai exact, când se aprobă majorări salariale în sectorul bugetar ele nu se aplică personalului din SRR, însă atunci când vine vorba despre măsuri fiscale de economisire a fondurilor publice, instituţia în cauză este luată în considerare.

Alocarea bugetară deficitară acordată acestei instituţii a condus şi la suprasolicitarea personalului. Deficitul de personal nu poate fi soluţionat prin angajarea unor noi specialişti deoarece nu există fonduri suficiente, caz în care actualii angajaţi trebuie să efectueze sarcini suplimentare, luând în continuare salarii extrem de scăzute în comparaţie cu alte categorii de salariaţi.

Perpetuarea situaţiei actuale poate provoca în orice moment un colaps al Societăţii Române de Radiodifuziune şi o deteriorare ireversibilă a calităţii serviciilor oferite. Drept pentru care, Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a adresat Prim-ministrului Marcel Ciolacu rugămintea să-i comunice dacă este la curent cu situaţia Societăţii Române de Radiodifuziune şi ce măsuri concrete va întreprinde pentru soluţionarea problemelor cu care aceasta se confruntă.

Citiți în continuare…

Share This