Toamna, anotimpul culorilor, activitate didactică la școala din Paltinu

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Toamna, o bucurie atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, prin minunatele ei culori și prin generozitatea roadelor pe care le oferă, este anotimpul unei surse nesfârșite de creativitate. Așa au demonstrat și elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială Paltinu, îndrumați de profesoara de limba ucraineană, Constantina Bursuc, care s-au mobilizat, pe 4 octombrie, într-o activitate didactică inedită pentru a celebra anotimpul roadelor bogate.

Organizați în echipe de lucru, copiii au pictat dovleci veseli, i-au așezat cu dibăcie pe aleea principală ce duce către intrarea în școală, și i-au lăsat să privească cu ochii lor mari, înspre trecători. Un rondou bogat de crizanteme colorate în tonuri calde de roșu, galben și portocaliu împodobește și acum spațiul, încă verde, de sub ferestre.

Peisajul rural de munte a fost completat de câțiva baloți de fân proaspăt ce împrăștie miresme dulci în curtea școlii. Copiii au trudit cu mult drag, iar rezultatul reprezintă, de fapt, un dar pentru toți elevii Școlii Gimnaziale Paltinu care se pot bucura de zilele însorite cu care încă dezmiardă toamna și de priveliștea colorată din preajma școlii. Așadar, o activitate școlară în aer liber și un scop atins: îmbogățirea cunoștințelor elevilor despre anotimpul toamna, prin stimularea lor intelectuală și a potențialului lor creativ.

Citiți în continuare…

Share This