La finele anului trecut, 21 de membri din cadrul Organizației locale UUR Găvojdia au beneficiat din partea Filialei Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România, de o excursie tematică care s-a desfășurat în cea mai veche stațiune turistică din țară, Băile Herculane.
Prima oprire a grupului din Găvojdia a avut loc la statuia lui Hercules, după care au urmat și alte monumente istorice.
”Vizitarea obiectivelor turistice din stațiunea Băile Herculane, a fost pentru noi un bun prilej de a afla mai multe informații despre patrimoniului arhitectural al acestui oraș, considerat totodată, un muzeu în aer liber. Membrii noștri, alături de familiile lor, au fost foarte încântați și s-au simțit extraordinar de bine. De când sunt președinte în această organizație locală, vă mărturisesc că, pentru membrii din Găvojdia a fost prima excursie de acest gen și chiar una foarte reușită. Pe această cale, dați-mi voie să mulțumesc conducerii Uniunii Ucrainenilor din România și comitetului Filialei Timiș, care ne-a oferit această oportunitate și a finanțat transportul, masa și cazarea”, a susținut Vasile Rosoca, președintele Organizației locale UUR Găvojdia.
După vizitele maraton, cei 21 de participanți au avut parte și de relaxare, în apele termale renumite în întreaga Europă. Această locație dispune de 19 izvoare cu ape termale și minerale. Stațiunea este renumită pentru tratamentele balneare datorită apelor curative și a obiectivelor turistice, vechi de mai bine de două milenii. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Hr. de împăratul Traian, și tot în acele vremuri a fost introdus de romani cultul balnear preluat de la greci. Denumirea localității vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Alcamea, menționat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.
Următoarea oprire a fost la cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa și a doua din lume, statuia lui Decebal, la care s-a lucrat timp de 10 ani, după care a urmat un popas la lăcașul de cult ortodox aflat în Defileul Dunării, Mănăstirea Mraconia.