Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, ediția a XXXII-a

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În cadrul manifestărilor culturale ale comunităţii ucrainene, sărbătorile de iarnă ocupă un loc aparte, devenind un prilej de celebrare, dar şi de păstrare a tradițiilor străvechi, transmise din generație în generație. Colindatul, mersul cu Steaua, scenetele care ilustrează Nașterea Domnului și mesele festive încărcate de bucate tradiționale creează o atmosferă unică, în care fiecare gest sau ritual reflectă legătura comunității cu valorile spirituale și culturale ce îi definesc identitatea.

În spiritul conservării acestei legături a comunității cu valorile sale spirituale și culturale, Uniunea Ucrainenilor din România a organizat, sâmbătă, 11 ianuarie 2025, prin intermediul Filialei Maramureș, cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, eveniment desfășurat anual în municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, care a evoluat gradual de la o simplă manifestare locală la una de anvergură internațională.

Festivalul a început cu oficierea Sfintei Liturghii la Biserica Greco-Catolică Ucraineană din Sighetu Marmației, sub îndrumarea Vicarului Greco-Catolic Ucrainean, Vasile Colopelnic, un moment ce a conferit evenimentului o dimensiune spirituală profundă, oferind participanților ocazia de a se reconecta la rădăcinile lor spirituale, într-un cadru solemn și unificator.

După slujbă, a avut loc parada tradițională a cetelor de colindători, un spectacol vibrant de culoare și tradiție. Străzile Sighetului au prins viață, devenind scena unui eveniment cultural unic, ce a celebrat identitatea și moștenirea ucrainenilor din România. Participanții, îmbrăcați în costume populare autentice și purtând simboluri tradiționale ucrainene, au creat un adevărat tablou viu, plin de emoție și bucurie.

În discursul de deschidere a acestor festivităţi, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, și-a exprimat bucuria de a participa la unul dintre cele mai importante evenimente organizate anual de Uniunea Ucrainenilor din România, Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni, care a devenit un simbol al comunității ucrainene şi care reunește marea familie ucraineană în județul Maramureș, la Sighetu Marmației, oraşul considerat inima și capitala culturală a ucrainenilor din România. Președintele UUR a subliniat importanța unor astfel de manifestări, care contribuie la conservarea limbii, culturii, tradițiilor și obiceiurilor ucrainene, elemente identitare fundamentale. De asemenea, acesta a evidențiat oportunitatea unică pe care o au ucrainenii din România de a se naște și de a trăi într-o țară binecuvântată, pentru că statul român înțelege și sprijină importanța minorităților naționale, condiție esențială pentru organizarea unor astfel de evenimente. „Niciun astfel de eveniment nu ar putea fi realizat fără dragostea ucrainenilor față de limba, tradițiile, cultura și valorile comunității. Vă mulțumesc pentru că, indiferent unde vă aflați, păstrați cu sfințenie aceste valori, contribuind nu doar la conservarea moștenirii culturale strămoșești, ci și la îmbogățirea patrimoniului cultural european”, a transmis președintele UUR Nicolae-Miroslav Petrețchi a mulțumit partenerilor și oaspeților din Ucraina, care, în ciuda momentelor dificile generate de invazia Federației Ruse în Ucraina, au găsit timpul și resursele necesare pentru a susține comunitatea ucraineană din România. Președintele a evidențiat unitatea poporului ucrainean, subliniind că „un popor unit nu poate fi înfrânt”. Cu ocazia Anului Nou, celebrat conform vechiului calendar, președintele UUR le-a urat tuturor participanților sănătate, succes, bunăstare, pace sufletească și familială, prieteni devotați, unitate și înțelegere. În încheiere, acesta a mulțumit Filialei UUR Maramureș, organizațiilor locale ale UUR, Consiliului UUR, reprezentanților organelor publice, Ambasadei Ucrainei din România, Consulatului de la Solotvino, precum și partenerilor din Ivano-Frankivsk, Zakarpattia, Kiev și Lviv, pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment remarcabil.

În cadrul alocuțiunii sale, subsecretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Petru Bledea, a declarat că acest festival reprezintă cartea de vizită a județului Maramureș, fiind un prilej de mândrie pentru comunitatea ucraineană. Petru Bledea a felicitat Uniunea Ucrainenilor din România pentru întreaga activitate dedicată sprijinirii comunității ucrainene, precum și pentru eforturile acestora de a conserva limba, cultura, tradițiile și obiceiurile acestei comunități.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului Regional Transcarpatia, Ucraina, Vasile Demyanchuk, a adresat mulțumiri Uniunii Ucrainenilor din România pentru organizarea unui festival de tradiții, cu o frumoasă continuitate, care reușește să unească ucrainenii de pretutindeni. Acesta a remarcat frumusețea colindelor interpretate în cadrul festivalului și a adăugat că toate acestea îl fac să rememoreze vremurile liniștite, când toți ucrainenii puteau să colinde în pace în propria lor țară. De asemenea, Vasile Demyanchuk a mulțumit președintelui UUR, Consulului Român de la Solotvino și poporului român în general, pentru sprijinul acordat ucrainenilor în aceste vremuri dificile, subliniind că, în momente de încercare, românii s-au dovedit a fi frații cei mai apropiați ai ucrainenilor.

În alocuțiunea sa, Consulul României la Solotvino Florin Grațian Pârvu, a subliniat importanța culturii, a tradițiilor și colindelor ca elemente esențiale ale identității unei comunități, acesta exprimându-și bucuria pentru faptul că Uniunea Ucrainenilor din România reușește să adune ucrainenii din toate colțurile lumii și să mențină unitatea comunității ucrainene. Diplomatul român a evidențiat exemplul oferit de municipiul Sighetu Marmației, gazdă de succes a unui astfel de eveniment cultural de amploare, felicitându-l, de asemenea, pe președintele UUR pentru eforturile depuse în organizarea acestor manifestări și menționând că pentru anul 2025 trei cuvinte trebuie să definească perspectivele comunității: unitate, solidaritate și pace.

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, a transmis un salut cordial cu prilejul organizării celei de-a XXXII-a ediții a acestui minunat festival, care unește comunitatea ucraineană în jurul valorilor spirituale și culturale ce definesc identitatea poporului ucrainean. Ambasadorul a subliniat că acest festival nu este doar o ocazie de a celebra bogăția culturii ucrainene, ci un adevărat simbol al unității, bucuriei și dragostei. „Colinda este mai mult decât un obicei, este o moștenire spirituală care transmite de-a lungul secolelor tot ce este mai bun și mai frumos în sufletele noastre. Dorința de a păstra și de a transmite aceste tradiții generațiilor viitoare reprezintă un exemplu profund al respectului față de identitate, trecut și strămoși”, a declarat șeful misiunii diplomatice ucrainene la București. Ihor Prokopchuk a reamintit că acesta este al treilea Crăciun în care Ucraina suferă din cauza unui război crud și nedrept, declanșat de o țară care dorește să distrugă poporul ucrainean și identitatea sa, subliniind, de asemenea, că lupta Ucrainei nu este doar pentru apărarea teritoriului național, ci și pentru păstrarea identității naționale, independenței și valorilor europene. În discursul său, Ihor Prokopchuk a mulțumit poporului român pentru sprijinul și solidaritatea de care a dat dovadă în aceste vremuri dificile, menționând că această susținere a întărit relațiile dintre cele două popoare și a pus bazele unei colaborări puternice pentru viitor. Ambasadorul a mulțumit Uniunii Ucrainenilor din România pentru organizarea acestui eveniment remarcabil și a urat mult succes în derularea acțiunilor viitoare, iar în încheiere a transmis participanților calde urări cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Au mai luat cuvântul la eveniment personalități precum: Vasile Colopelnic, Vicar al Vicariatului Greco-Catolic Ucrainean din România, Ana-Maria Covaci, inspector școlar pentru minoritatea ucraineană în județul Maramureș, Preacucernicul Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Biroului Relații cu Minoritățile al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Pavlo Basaraba, șef adjunct al Administrației de Stat Rakhiv, Myroslava Korneliuk, deputat al Consiliului Regional Ivano-Frankivsk, Tetyana Boyko, șefa Departamentului de Cultură, Naționalități și Religii al Administrației Regionale de Stat Ivano-Frankivsk, Myroslava Lyvch, deputat în Consiliul Regional Zakarpattia, și Natalia Shetelya, rectorul Academiei de Cultură și Arte și deputat al Consiliului Regional Zakarpattia.

Pe scena festivalului au evoluat ansambluri și grupuri vocale alcătuite din etnici ucraineni atât din România, cât și din Ucraina și alte colțuri ale Europei, alături de refugiați ucraineni din mai multe regiuni ale României. Evenimentul a oferit, astfel, o platformă festivă, în care cultura și tradițiile ucrainene au fost exprimate într-o diversitate de forme. Printre participanți s-au numărat Viflaimul din satul Bistra, Grupul „Lisorub” din Bocicoiu Mare (Ucraina), Grupul „HATNA de la Dărmănești”, județul Suceava, Grupul „Florile Bucovinei” din Botoșani, Grupul „Zerniatko” din Kiev, artiștii Academiei de Cultură și Arte din Ujgorod, Grupul „Crasnianocika” din Crasna Vișeului, „Ansamblul vocal popular „Vysyvanka” din Ivano-Frankivsk, Grupul „Edelveis” din București, Grupul „Rusceanka” și Viflaimul din satul Ruscova, Grupul „Tei Mirositor” din județul Tulcea, Grupul „Zelenei Barvinok” din Crăciunești, Grupul „Yasnytsya” (Curcubeul) din județul Galați, un grup de colindători din satul Lunca la Tisa, Grupul „Floarea Maramureșului” din județul Arad, Grupul „Nadiia” din Repedea, Grupul „Cervona Calena” din județul Caraș-Severin, Grupul de colindători din Rona de Sus, „Trio-Hrin” din județul Timiș, Grupul „Veșnevei Sadok” din Bocicoiu Mare, Grupul „Huțulskei Plai” și Viflaimul din satul Valea Vișeului, grupuri de colindători din Remeți și Coștiui, Grupul „Glasul Muntelui” din Poienile de Sub Munte, precum și grupul de colindători al Parohiei Greco-Catolice Ucrainene din Poienile de Sub Munte. Fiecare dintre aceste grupuri a adus pe scenă un fragment din moștenirea culturală ucraineană, contribuind la strălucirea unui eveniment cu adevărat unic.

Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de Iarnă la Ucraineni contribuie la consolidarea unității pe termen lung, având un impact semnificativ atât le nivelul comunitățile ucrainene locale, cât și pe plan internațional, iar prin promovarea culturii ucrainene autentice, festivalul devine un model de solidaritate și continuitate, păstrând vii tradiții și obiceiuri străvechi.

Citiți în continuare…

Share This