Hramul Bisericii Greco-Catolică Ucrainene din Coștiui

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Duminică, 28 august, Biserica Greco-Catolică Ucraineană „Adormirea Maicii Domnului” din Coștiui a organizat, cu sprijinul Uniunii Ucrainenilor din România, Hramul Bisericii, care a avut ca scop sărbătorirea pe rit vechi a Sfintei Fecioare Maria. Această zi are o dublă semnificaţie: pe de-o parte, marchează trecerea Sfintei Fecioare Maria la cele veșnice, iar pe de altă parte, este considerată ultima zi de vară, cea care vestește sosirea noului anotimp, toamna.

Evenimentul religios s-a bucurat de larga participare a enoriașilor din Coștiui şi din comunele vecine (Rona de Sus, Crăciunești, chiar și Valea Vișeului), care au demonstrat, încă o dată, că arma cea mai de preț a unui creștin este credința în Dumnezeu.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de preotul vicar al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene din Coștiui, Vasile Colopelnic, alături de opt preoți: părintele Vasile Stoica din Brodina, Suceava, părintele Paul-Ioan Almași din Teceu-Piatra, părintele Paul Boiciuc din Poienile de sub Munte, părintele Lucian Marușceac din Sighetu Marmației, părintele Medart Balik din Câmpulung la Tisa, părintele Onisim Filip din Sighetu Marmației, părintele Dumitru Cordoș din Negrești Oaș și părintele Gheorghe Gogea din Rona de Jos.

Au fost prezenți președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele Filialei Maramureș a Uniunii Ucrainenilor din România, profesorul Miroslav Petrețchi, doamna secretar general Liuba Irina Horvat și  alţi  membri ai Uniunii Ucrainenilor din România. Aceștia au avut o contribuție semnificativă la concretizarea evenimentului religios, care a marcat, cu emoție, una dintre cele mai importante sărbători creștine.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This