Declarație politică având ca subiect celebrarea Zilei Europei
9 mai este o zi cu o multiplă semnificație pentru toți cetățenii români, o zi care a marcat destinul României de trei ori, și anume: este Ziua Independenței, Ziua încheierii Celui de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. În declarația politică, rostită cu această ocazie …
Ziua Europei, 9 mai, sărbătorită de Filiala UUR-Caraș-Severin
Pe data de 7 mai, UUR, Filiala Caraș-Severin, a organizat o festivitate la sediul din Caransebeș pentru a sărbători Ziua Europei. Evenimentul a fost marcat de spirit de unitate și de apreciere pentru valorile europene, iar participanții au avut ocazia să își exprime …
Recital de cântece și dansuri populare ucrainene, în comuna Ruscova
Cântecele și dansurile sunt parte integrantă a culturii ucrainene, fiind transmise din generație în generație. De aceea, ele joacă un rol deosebit în asigurarea continuității tradițiilor ucrainene. Prin intermediul lor, membrii comunității reușesc să păstreze tradițiile vii
”Întâlnire cu fiii satului” organizată de UUR Tulcea la Sfântu Gheorghe
La Sfântu Gheorghe, în inima Delta Dunării, a avut loc o acțiune culturală deosebită, intitulată ,,Întâlnire cu fiii satului”, organizată de filiala UUR Tulcea, cu sprijinul financiar al Uniunii Ucrainenilor din România. Evenimentul a inclus prezentarea cântecelor ucrainene …
Declarație politică, rostită în Parlament cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului
Cea mai recentă declarație politică pe care Nicolae Miroslav Petrețchi a rostit-o de la tribuna Camerei Deputaților a fost dedicată tinerilor – o resursă a schimbării, inovării, mereu orientați către soluții practice, creionând împreună un viitor mai bun pentru România.
Artista emerită a poporului ucrainean, Irina Steț, în vizită la Timișoara
Muzica-un limbaj universal”, care îmbrățișează inimile și împacă sufletele, a fost imboldul inspirațional pentru întâlnirea care a avut loc, la finele lunii aprilie, între prof. univ. dr. Irina Steț de la Facultatea de Muzică din Cernăuți și studenții Facultății de Muzică și Teatru…
Oaspeți speciali la Filiala Timiș a Uniunii Ucrainenilor din România
La începutul lunii mai, Casa de Cultură a Ucrainenilor din Timișoara, a găzduit, preț de câteva ore, peste 50 de elevi și profesori veniți din Germania, Italia și Spania. Vizita tematică a avut loc în cadrul Filialei UUR Timiș și a fost propusă de conducerea Liceului „Aurel Vlaicu” …
Excursii pentru elevii care învață în școli cu predare în limba ucraineană
Uniunea Ucrainenilor din România a organizat, în perioada martie-aprilie, excursii pentru 708 elevi și 155 profesori însoțitori, din diferite școli din țară, cu scopul de a le oferi copiilor oportunitatea de a explora și descoperi locuri noi, de a cunoaște istoria, cultura și tradițiile …
Situația procesului de retrocedare a terenurilor din Poienile de sub Munte
Situația procesului de retrocedare a terenurilor din Poienile de sub Munte, comună din județul Maramureș cu populație majoritar ucraineană, face obiectul interpelării pe care deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a adresat-o, de la tribuna Parlamentului, prim-ministrului
Etapa Națională a Concursului de recitare a poeziei ucrainene, ediția a XXIV-a
Forfotă mare și multă emoție, pe 29 aprilie, în Rona de Sus, faimoasa localitate din județul Maramureș, unde cei mai talentați copii care studiază în limba maternă au participat la Etapa Națională a Concursului de recitare a poeziei ucrainene, ediția a XXIV-a.
Acțiune dedicată Zilei mondiale a cărții și a dreptului de autor, organizată la Iași
La sediul Filialei Iași a UUR și în sala de festivități a Complexului hotelier Moldova, a avut loc, pe 29 și 30 aprilie, o acțiune dedicată Zilei mondiale a cărții și a dreptului de autor, dar și a Monumentelor și locurilor istorice. Evenimentul a continuat omagierea poetului ucrainean
Excursie tematică pentu 45 de elevi de la Școala Gimnazială Șerbăuți, jud. Suceava
„Interculturalitate și natură”- așa s-a intitulat excursia tematică oferită în săptămâna altfel unui grup format din 45 de elevi, care studiază limba ucraineană, și cinci cadre didactice însoțitoare de la Școala Gimnazială Șerbăuți, Suceava. Excursia a fost o aventură de neuitat …