Festival de colinde ucrainene în Bucovina organizat de UUR Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Festivalul de Colinde Ucrainene, ediția a XXII-a, organizat de Uniunea Ucrainenilor din România, Filiala Suceava, a avut loc pe 27 decembrie 2022, de Sărbătoarea Sfântului Ștefan, în orașul inimă a Bucovinei. În Casa de Cultura a Studenților, reprezentată de directorul Ianoș Valentin, au fost prezenți refugiați ucraineni, profesori de limba ucraineană, membri UUR, simpatizanți și reprezentanți ai Comitetului Filialei Județene UUR.

Pe scena sălii Auditorium ,,Joseph Smith” a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava au evoluat 13 grupuri vocale: al Colegiului Pedagogic, Universitatea Națională de Stat “I. Fedkovich” Cernăuți, Ucraina, „Cervona Kalena” din Negostina, al UUR din Rona de Sus- Maramureș, cel al refugiatelor din Ucraina „Ukrainky”- Suceava, „Florile Bucovinei”- Botoșani, grupul de copii ”Veselka”- Vășcăuți, al UUR din Gropeni, al Școlii Gimnaziale Bălcăuți, ”Maidanchyk”din Cacica, Ansamblul ”Kolomeika”- Siret, ”Seniorii” din Rădăuți, Ansamblul ”Kozaciok” – Bălcăuți, ”Hatna” – Dărmănești.

Președintele UUR, Nicolae Miroslav Petrețchi, a transmis urări cu prilejul sărbătorilor de iarnă, exprimându-și solidaritatea cu frații ucraineni: „Binele va învinge răul și Ucraina va fi victorioasă!”.

Din partea Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Crăciun și-a exprimat susținerea pentru învățământul în limba ucraineană, primarul comunei Bălcăuți, Vasile Șoiman, a felicitat organizatorii, iar viceprimarul Iulian Chideșa a mulțumit pentru susținerea financiară a Ansamblului ”Kozaciok”, al cărui îndrumător este. Primarul comunei Izvoarele Sucevei, Mechno Mihail, a transmis urări de sănătate și fericire.

Delegația ucraineană prezentă la eveniment, însoțită de directorul adjunct pentru activități educative, Vasyl Protsiuk, a avut o întâlnire cu președintele UUR, Nicolae Miroslav Petrețchi, și președintele UUR Suceava, Ilie Sauciuc, unde au discutat noi colaborări în domeniul educației.

Citiți în continuare…

Share This