Ca în fiecare an, și anul acesta Uniunea Ucrainenilor din România nu a uitat de elevii și preșcolarii care studiază limba maternă ucraineană.
8028 de elevi și preșcolari din județele Arad, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Galați, Maramureș, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea și din București au primit daruri cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Uniunea Ucrainenilor din România dorește să transmită gânduri de mulțumire copiilor, cadrelor didactice și tuturor celor care se implică în păstrarea și conservarea limbii materne, a tradițiilor și obiceiurilor ucrainene.