Filiala UUR-București a comemorat victimele Holodomorului din 1932-1933

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Sâmbătă, 26 noiembrie 2022, Comitetul Filialei București a Uniunii Ucrainenilor din România și biserica ucraineană din București au organizat un eveniment comemorativ intitulat „Holodomorul din anii 1932-1933 în Ucraina – necesitatea condamnării lui la nivel internațional”.

În deschiderea evenimentului, preotul paroh Vladimir Clement Malcovici a oficiat o slujbă de pomenire în memoria victimelor Holodomorului. Apoi, prim-vicepreședintele UUR, Bohdan Moisei, și Președintele Filialei București, Mihai Traista, au vorbit despre importanța recunoașterii acestei tragedii la nivel internațional și au prezentat Declarațiа politică referitoare la comemorarea Holodomorului din anii 1932-1933 din Ucraina, adoptată de Parlamentul României, care recunoaşte Holodomorul drept crimă comisă împotriva poporului ucrainean şi a umanităţii şi condamnă ferm acest act îndreptat împotriva poporului ucrainean, soldat cu milioane de victime. Declarația a fost adoptată miercuri, 23 noiembrie, la inițiativa președintelui UUR, deputatul Nicolaie Miroslav Petrețchi.

În încheierea evenimentului, publicul a putut asculta un fragment din romanul Anastasіei Lysyveț „Amintiri despre anul ’33,  în lectura actriței Magdalena Băcescu, urmat de proiecția unor secvențe din filmul „Foametea 33”.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 361

,,Naș holos”, Nr. 361

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (II); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This