Filiala UUR-Maramureș a comemorat victimele Holodomorului din 1932-1933

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Filiala UUR-Maramureș a comemorat  victimele Holodomorului,  genocidul ucrainenilor din 1932-1933, care a însemnat subjugarea poporului ucrainean de către regimul stalinist.

În acest context comemorativ, la Ruscova, directoarea Școlii Gimnaziale Valea Vișeului, profesoara Maria Papariga, a făcut o scurtă descriere a Holodomorului, unul dintre cele mai tragice momente din istoria poporului ucrainean, oferind o lecție veritabilă de istorie celor care conștientizează faptul că ororile trecutului nu trebuie uitate, pentru a nu se mai repeta niciodată.

Cele mai afectate victime ale Holodomorului au fost, în principal, sătenii, agricultorii și copiii, cei care reprezentau o parte semnificativă a Ucrainei anilor 1930.

La 90 de ani de la tragicele evenimente, Parlamentul României a  recunoscut Holodomorul drept crimă comisă împotriva poporului ucrainean şi a umanităţii, prin adoptarea unei declarații inițiate de  președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatului Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Realitatea arată și faptul că războiul din Ucraina a generat o criză alimentară, economică și financiară care nu poate fi descrisă fidel prin cuvinte. Din nefericire, există o asemănare considerabilă între etapa istorică prin care au trecut ucrainenii acum 90 de ani și războiul în desfășurare,  pe care îl putem numi, de asemenea, genocid.

Citiți în continuare…

Share This