Filiala Cluj a Uniunii Ucrainenilor din România în parteneriat cu specializarea Limba și literatura ucraineană din cadrul Departamentului de limbi și literaturi slave a Facultății de Litere din Cluj-Napoca au organizat, în data de 20 martie a.c., în regim online, manifestarea cultural-științifică, dedicată celor 207 ani de la nașterea lui Taras Hryhorovyci Șecvenko.
Evenimentul a inclus prezentarea a două comunicări științifice: „Motivele patriotice în lirica lui Taras Șevcenko” (conf. univ. dr. Ioan Herbil) și „Arta plastică șevcenkiană în contextul cultural ucrainean și universal” (lector univ. dr. Mihaela Herbil), rememorarea evenimentului organizat în 2014, cu ocazia împlinirii a două secole de la nașterea Kobzarului națiunii ucrainene, prin vizionarea unei înregistrări a TVR Cluj (secțiunea Minorități), precum și recitarea de poezii ale lui Taras Șevcenko, un moment poetic emoționant, care a încununat în mod admirabil întâlnirea membrilor filialei clujene a UUR.