Despre importanța comunicării reale între parlament și guvern

Miercuri, 17 martie, Nicolae Miroslav Petrețchi a susținut de la tribuna Camerei Deputaților o declarație politică în care a subliniat importanța unei comunicări reale și eficiente între parlamentari și Guvern ori membrii acestuia.

Deputatul a amintit că de nenumărate ori a afirmat de la tribuna parlamentului de la București că instrumentul constituțional de legătură între membrii legislativului și cei ai executivului îl constituie întrebările și interpelările, dorind, astfel, să atragă atenția funcționarilor din subordinea miniștrilor, împuterniciți cu formularea și redactarea răspunsurilor, să-și revizuiască atitudinea atunci când analizează problemele semnalate de parlamentari, mai ales în această perioadă dificilă pentru noi toți, generată de pandemia COVID-19.

Deși tot mai mulți parlamentari au atras atenția, în ultima perioadă, asupra conținutului răspunsurilor oficiale transmise deputaților și senatorilor, de multe ori textele primite denotă o atitudine neglijentă și superficială, a mai spus Nicolae Miroslav Petrețchi.

Aceasta sfidare a relațiilor normale dintre Parlament și Guvern, de către unii funcționari împuterniciți cu formularea și redactarea răspunsurilor,  constituie  o dovadă a neasumării  responsabilității pentru soluționarea problemelor semnalate de cetățeni, consideră reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților.

Domnul Petrețchi a făcut apel la mai multă seriozitate, fiind convins că doar prin acordarea atenției cuvenite propunerilor și doleanțelor cetățenilor poate fi recâștigată încrederea lor în instituțiile publice.

Dorința sa de a obține răspunsuri cât mai detaliate la întrebările/interpelările formulate,   Nicolae Miroslav Petrețchi a reiterat-o tot miercuri, la sediul ministerului Educației și Cercetării, unde a avut o întâlnire de lucru cu secretarul de stat Kallós Zoltán. De asemenea, acesta a prezentat, punctual, problemele cu care se confruntă învățământul în limba ucraineană, cu accent pe situația liceului Taras Șevcenko din Sighetu Marmației, singurul cu predare integrală în limba ucraineană din România, și a subliniat nevoia organizării consfătuirilor naționale ale cadrelor didactice pentru învățământul destinat minorității ucrainene. Au fost discutate și o serie de proiecte, ce pot fi implementate de Uniunea Ucrainenilor din România în colaborare cu MEC.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This