Mesajul Președintelui UUR, transmis cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Copiii sunt bucuria noastră, cei care dau un sens profund vieții, sunt darul cel mai de preț, nu doar pentru familiile lor, ci și pentru comunitate. Tocmai de aceea, în afară de susținerea familiei, tânăra generație are nevoie și de sprijinul întregii comunități. Copiii reprezintă viitorul, reprezintă șansa unui viitor mai bun și este datoria noastră să le fim alături!

Copiii rămân o prioritate pentru Uniunea Ucrainenilor din România, care prin numeroasele activități și proiecte desfășurate de-a lungul anilor a reușit să sprijine educația în limba maternă. Am investit în dotarea și modernizarea școlilor și grădinițelor, pentru că o comunitate care își respectă copiii și investește în educația lor își asigură viitorul. De aceea, facem tot posibilul pentru a le asigura copiilor noștri condiții optime de învățare și dezvoltare, pentru a deschide constant noi orizonturi atât pentru copii, cât și pentru comunitățile în care cresc.

În această zi, suntem cu gândul și sufletul alături de copiii din Ucraina, cărora regimul lui putin le-a furat copilăria, le-a distrus grădinițele, locurile de joacă, școlile, care și-au lăsat în urmă prietenii și colegii de scoală, amintirile și casele, distruse de rachete rusești. Mulți dintre ei se află în prezent în România, iar UUR a fost și este alături de ei în încercarea de a le oferi siguranță, sprijin moral și material, dar mai ales de a le readuce un zâmbet pe chip, o rază de lumină și speranța zilei de mâine într-o lume mai bună.

Din cauza restricțiilor campaniei electorale, anul acesta Uniunea Ucrainenilor din România nu a putut organiza, pe 1 iunie, evenimente speciale, dedicate Zilei Internaționale a Copilului, cu care i-a obișnuit pe copiii ucraineni și nu numai, din toate colțurile țării. Însă, îi vom invita pe micii membri ai comunității noastre, precum și pe copiii refugiați din Ucraina, să participe la numeroase activități deosebite în perioada imediat următoare. Vom veni și anul acesta cu noi și noi surprize, oferindu-le clipe de neuitat și aventuri captivante, spectacole în aer liber și jocuri antrenante.

Le doresc tuturor copiilor să crească în bunătate și bucurie, să fie senini și fericiți!

La mulţi ani, copii și părinți!

Citiți în continuare…

Share This