Întâlnire de lucru cu aleșii locali ai UUR, membri ai filialei Maramureș

Sâmbătă, 6 februarie, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a avut o întâlnire deosebit de importantă, utilă și constructivă cu aleșii locali ai Uniunii Ucrainenilor din România, membri ai filialei UUR-Maramureș. Discuțiile s-au axat pe analiza activității filialelor locale ale UUR Maramureș. Fiind un județ în care locuiesc mai mult de jumătate din ucrainenii din România, temele dezbaterii s-au concentrat, în principal, pe subiecte de maximă importanță pentru comunitățile locale, precum identificarea problemelor existente la nivelul fiecărei localități, cu accent pe proiectele și inițiativele propuse de membrii și președinții filialelor locale și județene ale UUR.

Astfel, consilierii locali UUR din comunele Remeți, Bocicoiu Mare, Rona de Sus, Bistra, Ruscova, Repedea și Poienile de sub Munte au prezentat o serie de probleme cu care se confruntă localnicii, precum cele legate de infrastructură, alimentarea cu apă, canalizare, lipsa medicilor de familie din mediul rural etc și au subliniat necesitatea realizării unor proiecte concrete, specifice fiecărei localități, prezentând în acest sens mai multe inițiative, care urmează a fi prezentate în viitoarele ședințe ale consiliilor locale. În plus, consilierii locali din Poienile de sub Munte mi-au solicitat ajutorul, în efortul de a preveni și combate tăierile ilegale de păduri pe raza comunei.

Cu această ocazie Nicolae Miroslav Petrețchi i-a asigurat pe toți cei prezenți de întreg suportul său în ceea ce înseamnă susținerea inițiativelor ce contribuie la îmbunătățirea calității vieții și asigurarea bunăstării cetățenilor. Aceasta a fost doar prima întâlnire dintr-un lung șir de întrevederi, pe care reprezentantul comunității ucrainene în Parlamentul României  și-a propus să le organizeze în cadrul campaniei „Cunoaște! Susține! Rezolvă!”, care presupune documentare la fața locului în toate județele cu populație ucraineană, pentru inventarierea principalelor probleme ce pot fi soluționate, inclusiv prin mijloace parlamentare și monitorizarea până la rezolvarea definitivă a acestora.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This