Lipsa normelor de aplicare a legilor învățământului preuniversitar și superior

Îmbunătățirea și uniformizarea actului de predare-învățare în școli, ca o garanție a reducerii decalajelor, a abandonului școlar sau, în unele cazuri, a ratei mici de promovabilitate, reprezintă o preocupare constantă pe care Nicolae Miroslav Petrețchi o are ca deputat al minorității ucrainene și ca președinte al UUR.

În acest sens, pe 3️1 octombrie, deputatul i-a adresat o interpelare Ministrului Educației, Ligia Deca, prin care am insistat asupra implementării Legii Învățământului Preuniversitar și a Legii Învățământului Superior, acte normative adoptate de Parlamentul României.

Aceste legi reprezintă pași importanți pentru alinierea sistemului educațional la cerințele și realitățile contemporane însă, pentru ca ele să fie eficiente, este esențial ca autoritățile competente să elaboreze și să implementeze normele de aplicare corespunzătoare.

”Prevederile celor două acte normative cer elaborarea de norme de aplicare pentru fiecare modificare apărută, prevederi care să ofere instrucțiuni clare și să ajute pârțile vizate să-și îmbunătățească domeniul de activitate”, a subliniat Nicolae Miroslav Petrețchi.

Lipsa unor astfel de norme mențin deficiențele actuale, afectează întreg sistemul educațional, motiv pentru care deputatul i-a cerut Ministrului Ligia Deca transparență și claritate în comunicare și un răspuns oficial despre stadiul remedierii problemei semnalate.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This