Întâlnire de lucru cu Prefectul Județului Maramureș, Rudolf Stauder

În cadrul vizitei de lucru din județul Maramureș, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a avut o întrevedere, joi, 24.03.2022, cu prefectul județului, Rudolf Stauder, cu care a dezbătut problema refugiaților, implicarea Uniunii Ucrainenilor din România în ajutorarea acestora până în prezent, precum și viitoarele modalități și demersuri pentru integrarea refugiaților ucraineni în România.

Totodată, în cadrul întâlnirii s-a discutat despre problemele întâmpinate de locuitori localităților din județul Maramureș, de la începerea Recensământului Populației și al Locuințelor, modul în care acesta s-a desfășurat până în prezent, subliniind importanța declarării apartenenței etnice, fără de care menținerea activității în domeniile cultural, artistic, educațional, social, editorial, al relațiilor externe sau administrativ nu poate fi posibil.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This