Președintele UUR a efectuat o vizită de lucru în județul Caraș-Severin

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a efectuat o vizită de lucru în județul Caraș-Severin, unde a avut marți, 25 ianuarie, o întrevedere marți, 25 ianuarie, cu prefectul județului, Cristian Gâfu. La întâlnire, care s-a desfășurat la Palatul administrativ din Reşiţa, au mai participat reprezentanți ai filialei Caraș-Severin a Uniunii Ucrainenilor din România și ai administrațiilor publice locale din localitățile în care minoritatea ucraineană este reprezentativă.

Nicolae Miroslav Petrețchi a precizat că vizita în județul Caraș-Severin este prilejuită de marcarea a 120 de ani de la stabilirea etnicilor ucraineni în această zonă. De asemenea Acesta a vorbit despre sprijinul acordat de UUR comunităților ucrainene din județ, atât în ceea ce privește gestionarea pandemiei Covid-19, prin asigurarea materialelor de protecție, dotarea elevilor și unităților de învățământ cu tablete sau laptopuri, prezentarea beneficiilor vaccinării, cât și realizarea multor proiecte de dezvoltare. Președintele UUR a propus, totodată, încheierea unor parteneriate pentru implementarea de noi proiecte de dezvoltare, exprimându-mi disponibilitatea de a sprijini Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin în organizarea și desfășurarea recensământului populației-2022, precum și în alte domenii.

În cadrul discuțiilor purtate, prefectul județului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a subliniat că Instituția Prefectului Caraș-Severin a avut mereu o relație de bună colaborare cu toate minoritățile naționale din județul Caraș-Severin, inclusiv cu minoritatea ucraineană. În acest context, prefectul a apreciat implicarea de care au dat dovadă primari ai localităților unde conviețuiesc etnici ucraineni în gestionarea pandemiei, în organizarea campaniilor de vaccinare în aceste localități sau în realizarea Recensământului General Agricol. De altfel, minoritățile naționale sunt un exemplu de conviețuire în bună înțelegere și armonie, minorități care trebuie conservate, a mai afirmat Cristian Gâfu.

La nivelul județului Caraș-Severin, în două unități administrativ-teritoriale, Copăcele și Păltiniș, etnicii ucraineni au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale (660 de locuitori în Copăcele, reprezentând 61.45% din populația comunei și 834 de locuitori în Păltiniș, reprezentând 34.49%). Conform recensământului din 2011, etnicii ucraineni sunt în număr de 2.843, dintre care 647 trăiesc în mediul urban și, cei mai mulți, 1836, în mediul rural.

Cititi in continuare…

Share This