Propunere legislativă privind completarea Legii audiovizualului

Camera Deputaților a aprobat marți, 5 decembrie, cu 270 de voturi ”pentru” și 3 abțineri, propunerea legislativă privind completarea Legii audiovizualului, pe care vicepreşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a inițiat-o în calitate de reprezentant al minorității ucrainene în Parlamentul României.

Această modificare vine în sprijinul Strategiei Naționale Antidrog și este menită să abordeze una dintre cele mai mari provocări sociale cu care se confruntă în prezent România: consumul de droguri, în contextul în care fenomenul a luat o amploare extrem de îngrijorătoare, iar situația tinde să devină catastrofală.

Proiectul de lege votat vizează completarea Legii audiovizualului și prevede introducerea comunicărilor audiovizuale cu caracter educativ, care vor fi difuzate la televiziune și radio, pentru a evidenția consecințele dăunătoare ale consumului de droguri și importanța combaterii acestui fenomen.

Pentru a se asigura că aceste mesaje ajung la toate comunitățile din România, propunerea legislativă prevede ca, în zonele în care populația aparținând minorităților naționale depășește procentul de 10% din totalul populației, Televiziunea Română și Radio România să difuzeze mesajele stabilite de Consiliul Național al Audiovizualului în limbile respectivelor minorități.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a dorit să ofere astfel cadrul legal pentru a fi demarate campanii de conștientizare împotriva consumului de droguri, cu scopul de a educa publicul, dar și de a furniza cetățenilor informații esențiale despre existența centrelor de dezintoxicare pentru consumatorii de droguri. În ultimii trei ani, numărul de persoane care au cerut ajutor în lupta împotriva dependenței de droguri a crescut cu 25%, așadar există o nevoie reală pentru prevenție și tratament.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This