Violența școlară și planurile antibullying în unitățile de învățământ

Violența în școli este un fenomen îngrijorător care a luat amploare în ultima perioadă. Doar în anul școlar 2021-2022 au fost înregistrate oficial peste 1.800 de cazuri de violență școlară sesizate, la care se mai adaugă alte sute de cazuri necunoscute.

Indiferent de formă, violența școlară afectează sute de cadre didactice, zeci de mii de elevi, inclusiv dreptul acestora la educație, iar fără măsuri clare și ferme, precum și fără o colaborarea între toate instituțiile cu competență în domeniu, aceasta  nu va putea fi  combătută.

Pe de altă parte, violența în școli reprezintă și una dintre cauzele abandonului școlar, o altă problemă majoră cu care se confruntă sistemul educațional.

Având în vedere toate acestea, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a adresat doamnei ministru Ligia Deca rugămintea de a-i comunica măsurile concrete pe care ministerul de resort le va adopta în perioada imediat următoare pentru reducerea violenței în școlile din România, precum și strategiile de combatere a acestui fenomen, pe termen mediu și lung.

Totodată, a solicitat situația actualizată a unităților de învățământ care au întocmite planuri antibullying pentru a-i proteja pe elevi și profesori.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This