206 ani de la nașterea poetului Taras Şevcenko

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.

În data de 8 martie 2020, Filiala Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) a aniversat 206 ani de la nașterea poetului național al tuturor ucrainenilor Taras Şevcenko şi a organizat un simpozion cu tema “Rolul femeii ucrainene în păstrarea identității etnice”.

La manifestări au luat parte președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petreţchi, președintele Filialei Satu Mare a UUR, doamna Liuba Horvat, președintele Filialei Maramureş a UUR, domnul Miroslav Petreţchi, domnul Erdei Robert Gyula, consilier în cadrul Consiliului Județean Satu Mare și directorul cancelariei prefectului Satu Mare, domnul Adrian Cozma.

De asemenea, au fost prezenți primarii comunelor Tarna Mare, Micula, Terebeşti, președinții şi membrii organizațiilor locale ale Filialei Satu Mare: Micula, Vetiş – Decebal, Moftin, Botiz, Ciuperceni, Satu Mare, Păulian, Tarna Mare, Eriu Sîncrai-Satu Mic, Răteşti, precum și un invitat din Ucraina, dl. Vasyl Kotsan, directorul Muzeului arhitecturii și civilizației populare din Ujgorod.
Au fost depuse jerbe și coroane de flori la bustul poetului ucrainean Taras Şevcenko din P-ţa Vasile Lucaciu din Satu Mare, în semn de respect pentru cel care este simbolul literaturii ucrainene, prorocul, care a redat poporului ucrainean identitatea națională, iar prin geniul său, a consacrat dreptul limbii ucrainene.

Grupul vocal Miculeanca împreună cu Aliona Tomaschuk, studentă a Institutului de Cultură și Artă din Ujgorod, au interpretat cântece pe versurile lui Taras Şevcenko.

În a doua parte a zilei a avut loc dezbaterea privind rolul femeii ucrainene în păstrarea identității etnice și a limbii materne în cadrul familiei și a școlii. Tot în cadrul manifestării, s-a discutat și despre rolul femeilor ucrainene în societatea contemporană. Au fost prezentate mai multe exemple de ucrainence care s-au afirmat în diferite domenii de activitate și ucrainence – președinți de organizații locale ale Filialei Satu Mare a UUR, care au un rol important în păstrarea identității etnice la nivel local.

Citiți în continuare…

Share This