90 de ani de la marea foamete artificială din anii 1932-1933, Holodomor

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ucrainenii de pretutindeni comemorează astăzi, ultima sâmbătă din noiembrie, 90 de ani de la marea foamete artificială din anii 1932-1933, Holodomor, provocată în mod deliberat de regimul sovietic condus de Iosif Stalin. Holodomorul rămâne una dintre cele mai tragice și negre file din istoria poporului ucrainean. A reprezentat apogeul unei politici de exterminare, cu precădere a ucrainenilor, dusă de regimul stalinist și soldată cu milioane de victime.

În această zi, suntem profund solidari cu țara vecină, care se confruntă cu noi provocări și noi amenințări grave la adresa existenței sale, ca stat și ca națiune, venite, din nou, dinspre Moscova. Regimul lui Putin, la fel ca și cel al lui Stalin, prin declanșarea războiului neprovocat și nedrept împotriva Ucrainei, a dezlănțuit un nou val de teroare, al cărui obiectiv evident este de a pune capăt existenței poporului ucrainean, eliminarea Ucrainei ca națiune suverană.

În astfel de momente dramatice, realizăm cât de importante sunt pacea și coexistența pașnică, cele mai prețioase valori ale umanității. Putin a declarat război nu doar Ucrainei, ci valorilor democratice, precum respectarea demnității umane, libertatea, egalitatea, identitatea, toleranța, respectarea drepturilor omului, precum și principiilor fundamentale ce stau la baza Convenției ONU. De aproape doi ani, ucrainenii nu își apără doar țara, ci aceleași valori și principii fundamentale, pe care le împărtășește și România, împreună cu întreaga lume civilizată.

Uniunea Ucrainenilor din România salută sprijinul multidimensional și consistent al României pentru Ucraina și cetățenii ucraineni, încă din prima zi a invaziei militare pe scară largă de către Federația Rusă, și subliniază importanța continuării acestui efort. Doar dacă Ucraina, cu sprijinul statelor occidentale, va câștiga acest război, vom reuși să readucem pacea, stabilitatea și prosperitatea pe continentul european. Lecțiile istoriei nu trebuie uitate!

Cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la Holodomor, Uniunea Ucrainenilor din România organizează acțiuni comemorative dedicate victimelor acestui genocid al poporului ucrainean, ca un gest firesc de omagiere a milioanelor de vieți nevinovate, curmate brutal în acea perioadă.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This