Demersuri pentru rezolvarea problemelor semnalate de cetățeni

În ultimii ani, s-a putut observa că ministerele de resort s-au concentrat pe proiectele mari de infrastructură rutieră, în detrimentul drumurilor județene sau comunale. Astfel, în localități precum Rona de Sus, Poienile de Sub Munte, Sighetu Marmației (județul Maramureș), Bălcăuți, Brodina (județul Suceava), Micula (județul Satu Mare), Copăcele, Cornuțel (județul Caraș-Severin), Petroasa Mare, Lugoj, Soca, Banloc (județul Timiș) de mai mulți ani lucrările de asfaltare a drumurilor întârzie, înaintează foarte încet sau au fost oprite, din diferite motive. De aceea, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi l-a rugat pe Prim-ministrul României, Florin Cîțu, să prezinte modul în care executivul își propune să distribuie fondurile alocate investițiilor în mod transparent și către localitățile menționate mai sus.

Delta Dunării este cea mai puțin populată zonă și, totodată, cel mai greu accesibil loc din România, motiv pentru care, în unele cazuri, găsirea unor soluții pentru problemele stringente semnalate de cetățeni întârzie să apară. Una dintre acestea, prezentată încă din 2018, este legată de creșterea numărului de șacali, care au devenit un real pericol pentru comunitățile din zonă, din cauza lipsei de hrană și a suprapopulării acestei specii. Totodată, deși sunt animale nocturne, în ultima perioadă șacalii și-au modificat comportamentul, devenind activi și în timpul zilei. Și mai grav este faptul că în ultimii ani au apărut tot mai multe cazuri legate de agresivitatea șacalilor, care, de asemenea, contribuie la răspândirea pestei porcine. Prin urmare Nicolae Miroslav Petreçhi a solicitat ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, acțiuni concrete de management a acestei specii distructive, o problemă tot mai mare în România.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This