Stadiul proiectului de modernizare a străzilor în comuna Ruscova

Infrastructura rutieră reprezintă un capitol la care, din păcate, localitățile din România, mai ales în zonele rurale, nu excelează. Deși statul, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, încearcă să rezolve această problemă, există lacune de comunicare. De multe ori, după depunerea proiectelor, se întâmplă ca autoritățile locale să nu cunoască stadiul acestora.

Un astfel de exemplu îl regăsim în comuna Ruscova, județul Maramureș, unde autoritățile locale au depus spre finanțare proiectul intitulat „Modernizare străzi de interes local în comuna Ruscova, județul Maramureș”, însă, din păcate, nu cunosc etapa în care se află acesta.

Prin urmare, în încercare de a ajuta autoritățile locale să-și ducă inițiativa la bun sfârșit, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a cerut ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Attila Cseke, informații cu privire la acest proiect de infrastructură, vital pentru dezvoltarea comunei Ruscova.

Cititi in continuare…

Agenda deputatului – august 2020

Agenda deputatului – august 2020

 În această perioadă, dificilă pentru noi toți, generată de pandemia Covid-19, deputatul NICOLAE MIROSLAV PETREȚCHI...

Share This