De ce, anual, Centrul de Permanență Poienile de sub Munte, județul Maramureș, se află sub amenințarea sistării activității, condiția fiind aceea ca localitatea să demonstreze, periodic, statutul ei de comună izolată? La această întrebare deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a solicitat oficial răspuns ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
Acesta a arătat că lipsa medicilor de familie, a infrastructurii și lipsa transportului public îngreunează accesul cetățenilor din mediul rural la serviciile medicale. În ciuda acestei realități, pentru a veni în sprijinul oamenilor din comunele Poienile de sub Munte, Repedea și Ruscova, autoritățile locale au reușit înființarea unui centru de permanență, care funcționează cu 5 medici și 10 asistenți.
Comuna Poienile de sub Munte, aflată la granița României cu Ucraina, are peste 10 000 de locuitori răsfirați în mai multe cătune greu accesibile. Singurul drum de acces în comună este DJ 187 care, în cazul unor inundații sau alunecări de teren, rămâne blocat, iar cel mai apropiat spital se află la o distanță de peste 30 km, a menționat parlamentarul.
Tabloul este edificator, cu toate acestea, pe 14 octombrie, Direcția de Sănătate Publică a Județului Maramureș a solicitat UAT Poienile de sub Munte să demonstreze că localitatea se încadrează în categoria comunelor izolate, în caz contrar, activitatea Centrului de Permanență Poienile de sub Munte va fi sistată. Această solicitare este transmisă anual, iar relevanța acesteia este nulă din moment ce comuna deja a demonstrat criteriile pe care își bazează statutul de comună izolată, a subliniat Nicolae-Miroslav Petrețchi în întrebarea scrisă adresată ministrului Alexandru Rafila.