Duminică, 18 aprilie, filiala Suceava a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat un atelier de încondeiere a ouălor pascale.
Activitatea intitulată „Tradiția încondeierea ouălor la ucraineni” a avut drept scop prezentarea diverselor tehnici de încondeiere a ouălor, a principalelor motive decorative și a semnificațiilor acestora, precum și păstrarea tradițiilor ucrainene de Sfintele Paști, a spus președintele filialei UUR-Suceava, Ilie Sauciuc.
La acțiune au participat membri ai comitetului UUR-Suceava, meșteri populari și elevi din satele cu populație majoritar ucraineană Brodina, Paltinu și Milișăuți, județul Suceava, unde tehnica încondeierii ouălor a ajuns la nivel de artă.
Participanții au avut posibilitatea de a afla diverse aspecte despre arta încondeierii ouălor, despre obiceiurile de Paște ale ucrainenilor și să învețe să încondeieze ouă.
Obiceiul încondeierii ouălor este foarte bine păstrat de către ucrainenii din județul Suceava, în satele huțule fiind păstrată vechea tehnică de încondeiere cu ceară a ouălor de Paște. Se consideră că ouăle de Paşte au puteri miraculoase, vindecătoare, semnificând totodată spor, fericire și renaștere.