Prăznuirea hramului bisericii ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” la Bocicoiu Mare

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene
La data de 11 iulie 2021, s-a derulat parteneriatul dintre UUR Maramureș și Biserica Ortodoxă Ucraineană Bocicoiu Mare, din județul Maramureș, cu ocazia prăznuirii hramului bisericii ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de părintele consilier Nicolae Lauruc de la Parohia Ortodoxă Ucraineană din Sighetu Marmației, care a slujit alături de: Covaci Nicolae, preot paroh, ieromonahul Gurie Bocicorec de la Mănăstirea Ruscova, starețul Emanuel de la Mănăstirea Bixad, starețul Atanasie de la Mănăstirea Rona de Sus, Victor Petrovai, preotul paroh din Crăciunești, Iaroslav Clemcovici, preot paroh din Lunca la Tisa.
La eveniment, au participat: deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, președintele filialei UUR Maramureș, prof. Miroslav Petrețchi, consilierii locali din partea UUR ai comunei Bocicoiu Mare, precum și alți membri ai organizației locale.
Evenimentul religios s-a desfășurat cu spijinul UUR Maramureș, care a asigurat, conform protocolului încheiat, tot ce se putea pentru ca acesta să fie organizat în cele mai bune condiții: sonorizare, realizarea unor filmări video profesionale, asigurarea mesei pentru invitați și pentru un număr mare de participanți.
 

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This