”Ziua cămăşii tradiţionale ucrainene” marcată de UUR-Satu Mare

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Duminică, 15 mai 2022, filiala Satu Mare a UUR a organizat cea de-a șasea ediție a evenimentului cultural ”Ziua mondială a cămăşii tradiţionale ucrainene”. Scopul evenimentului a fost promovarea cămășii ucrainene și a celei românești, a valorilor și tradițiilor ucrainene.

Manifestarea a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale României şi Ucrainei, iar președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi,  prefectul Județului Satu Mare Radu Roca, deputatul PNL de Satu Mare Adrian Cozma, subprefectul județului Satu Mare Romeo Pop, primarul comunei Tarna Mare Monica Sobius, directorul Muzeului „Casa lui Pintea” din Veliatyno şi directorul școlii speciale de gr. I-III  a Consiliului regional Transcarpatia, raionul Hust, Ucraina Janna Mykytiuk, director al Departamentului de Educație și Știință al Administrației Regionale de Stat Transcarpatia Marusynets Marianna, șefa Departamentului de Dezvoltare Economică al Comitetului Executiv al Consiliului Local al Ucrainei, regiunea Kiev Olga Zhuravska – Tovmach,  primarul comunei Korolevo, raionul Vynohradiv Anton Ceipesh, şeful Departamentului  Educaţie, Tineret şi Sport din cadrul Administraţiei regionale a Transcarpatiei Emerik Benedek au vorbit despre importanța păstrării valorilor naționale, a conservării și promovării tradițiilor în societatea contemporană.

La sărbătorirea „Zilei cămășii ucrainene“ au mai participat reprezentanţii Consiliului Uniunii Ucrainenilor din România:  Natalia Pap, preşedintele Filialei Bihor a UUR, Vasile Buciuta, trezorier al UUR şi prim-vicepreşedinte al Filialei Satu Mare a UUR, reprezentanţii instituţiilor partenere: Liviu Marta – Managerul Muzeului Judeţean Satu Mare, Doboş Csaba, directorul Şcolii Gimnaziale Gellert Sandor Micula, Renata Sopoian – director adjunct al Şcolii Gimnaziale Gellert Sandor Micula; Anton Ceipesh – primarul comunei Korolevo, raionul Vynohradiv; Pavlo Fabriţi – viceprimar al comunei Korolevo,  Haiduk Ivan –  starostele satului Hija (com. Korolevo), raionul Vynohradiv; reprezentanţi ai administraţiilor şi instituţiilor din România şi Ucraina:  Radu Iancu, şef de cabinet al Prefectului judeţului Satu Mare, Anişoara Boitor – Inspector şcolar general– Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, Robert Laszlo – Managerul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop – Director adjunct al Centrului Judeţean pentru Conser¬varea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Iuliu Ilyes, primarul comunei Vetiş, Ştefan Dobos, primarul comunei Micula,  Zenoviu Bontea, primarului comunei Păuleşti, reprezentanţi ai asociaţiilor partenere ale filialei Satu Mare a UUR: Florian Sopronyi, director al Depozitului de medicamente Filadas – reprezentantul lanţului de Farmacii Catena, Marcela Papici – director al Asociaţiei Părinţi Pentru Copii – Satu Mare, părintele Daniel Păcurar – Biserica Greco-Catolică Tarna Mare, care a oficiat şi o slujbă de binecuvântare a evenimentului, părintele Nicu Huzău – Biserica Greco-Catolică Sfinţii Apostoli Pavel şi Petru, care a venit împreună cu 60 de refugiaţi din Ucraina; invitaţi din Ucraina: Vasile Komishak şi Liuba  Komişak– consilieri locali – Consiliul local Vyşkovo, raionul Hust, Natalia Horduz – șef adjunct al Departamentului Serviciului de Stat pentru Calitatea Educaţiei din Regiunea Transcarpatia, șeful departamentului Audit Instituţional, împreună cu  delegaţia ucraineană din cadrul departamentului.

La eveniment au participat şi membrii organizațiilor locale din Micula, Satu Mare, Tarna Mare, Terebești, Decebal, consilieri ai Consiliului local Tarna Mare, refugiaţi ucraineni din judeţ, precum şi membri ai comunității din Tarna Mare.

Manifestarea s-a încheiat cu un program artistic susținut de ansamblul de dansuri Cervona Kalena coordonat de Iulian Petru Chideşa,  grupul vocal „Miculeanca“, coordonat de Morar Loredana, Maria  şi Ionuţ Oncea, elevi ai Şcolii populare de artă  Satu Mare,  grupul folcloric „Florile Tărnii“, coordonat de Bianca Cionca, poeta și compozitoarea Viktoria  Brykun, profesoară la școala specială Khust de gradele I-III a consiliului regional Transcarpatia,  elevele Lilia  Dovhanych şi Vladyslava Puravets de la  Şcoala de artă din Veliatyno, sub îndrumarea  profesoarei de muzică de la Şcoala de artă de la Veliatyno, raioul Hust, Nelia Deak.

Conform tradiției, Președintele UUR Nicolae Miroslav Petrețchi a dăruit 20 de cămăși ucrainene celor care au avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea cooperării româno-ucrainene și la promovarea tradițiilor și culturii ucrainene.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This