Concurs de poezie ucraineană, ediția a XXIII-a – etapa județeană

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Pe parcursul lunilor aprilie-mai Uniunea Ucrainenilor din România a organizat cea de-a XXIII ediție a Concursului de recitare de poezie ucraineană, etapa județeană.

La eveniment, care se bucură de un mare succes în rândul tinerilor ucraineni, au participat aproximativ 500 de elevi de la școlile si liceele din județele Arad, Botoșani, Caraș-Severin, Maramureș, Satu Mare, Suceava, Timiș și Tulcea.

Probele de concurs au constat în recitarea expresivă, cu intonație şi dicție, a unei poezii în limba ucraineană, iar elevii claselor IV -XII au citit și un text la prima vedere.

Concursul de recitare a poeziei ucrainene contribuie la cultivarea sentimentului patriotic în rândul copiilor și tinerilor, dar și la dezvoltarea altor abilități precum expresivitatea, vorbirea în public și încrederea în sine.

Organizarea și desfășurarea acestui eveniment contribuie la cunoașterea aprofundată a liricii ucrainene și sporirea sentimentelor de dragoste pentru Ucraina și pentru limba maternă ucraineană.

Acțiunea are ca scop conștientizarea importanței operelor ucrainene, capodopere ale literaturii naționale și universale, în rândul elevilor.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This